Ministerul Muncii extinde funcţionarea sistemului automatizat „Asistenţă socială”

Sistemul informaţional automatizat „Asistenţă socială” va fi completat cu un modul de control al fraudelor şi erorilor în sistemul de asistenţă socială, care va fi utilizat de Inspecţia Socială – instituţie subordonată Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al ministerului, sistemul va conţine şi alte module noi, precum: Acreditarea prestatorilor de servicii sociale pentru Consiliul Naţional de Acreditare a Prestatorilor de Servicii Sociale; Modul de evidenţă a persoanelor cu dizabilităţi pentru Consiliul Naţional de Determinare a Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă; Modulul de Monitorizare a performanţei serviciilor prestate de structurile teritoriale de asistenţă socială.

Modulul Presaţii Băneşti va fi completat cu prestaţiile stabilite de către autorităţile administraţiei publice locale, iar Modulul Servicii Sociale va fi completat cu servicii pentru copii în dificultate, victime şi potenţiale victime ale violenţei, persoane cu dizabilităţi, persoane infectate HIV/SIDA, tuberculoză, persoane victime ale traficului de fiinţe umane, etc.

Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei preconizează să finalizeze dezvoltarea şi să lanseze sistemul extins în producere până la sfârşitul anului 2014.

Sistemul informaţional automatizat „Asistenţă socială” este activ din septembrie 2013 şi este utilizat de toţi asistenţii sociali comunitari care activează în primăriile din toată ţara, dar şi de toate structurile teritoriale de asistenţă socială din raioane şi municipii (circa 1500 de utilizatori).

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.