Ministerul Justiției va contesta la Curtea de Apel Chișinău hotărârea în privința lui Oleg Melniciuc

Ministerul Justiției va analiza hotărârea Judecătoriei Chișinău în privința lui Oleg Melniciuc (primul magistrat care a ajuns pe banca acuzaților pentru îmbogățire ilicită) prin care s-a dispus încasarea sumei de 500 de mii de lei drept prejudiciu moral și 5100 de lei – cheltuieli pentru asistență juridică. Instituția precizează că o va contesta la Curtea de Apel Chișinău, transmite IPN.

Totodată, Ministerul Justiției precizează că hotărârea se referă la fapte dintr-un alt dosar și nu la cel de îmbogățire ilicită, așa cum s-a vehiculat. „La baza adoptării hotărârii menționate se află o cauză penală inițiată pe data de 11 august 2017 de către procurorul general, urmare a unui denunț de trafic de influență”, se arată într-un comunicat de presă emis de MJ.

Pe data de 22 ianuarie 2020, prin ordonanţa procurorului în Procuratura Anticorupţie, s-a dispus scoaterea lui Oleg Melniciuc de sub urmărire penală pe motiv că nu au fost întrunite elementele infracțiunii de trafic de influență, iar procesul penal a fost clasat.

În consecință, Oleg Melniciuc a înaintat o cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției, intervenient accesoriu Procuratura Generală şi Consiliul Superior al Magistraturii, privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, iar instanța de judecată a admis integral cererea.

În septembrie 2021, Oleg Melniciuc a fost condamnat de către Judecătoria Anenii Noi la șapte ani de închisoare cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip închis. Magistratul a fost condamnat în baza acuzațiilor că în perioada anilor 2013-2017 a inclus intenționat date incomplete sau false în declarațiile de avere și interese personale, dar și că deține bunuri materiale valoarea cărora depășește substanțial mijloacele dobândite și care, nu puteau fi obținute legal. Sentința nu este definitivă. Oleg Melniciuc pledează nevinovat.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.