Ministerul Finanţelor va aloca peste 40 mil. lei pentru amenajarea teritoriilor în 40 de oraşe
Ministerul Finanţelor va aloca circa 40,5 mil. lei Consiliilor raionale, Consiliului municipal Bălţi şi Unităţii autonome Găgăuzia pentru amenajarea oraşelor, în cadrul bilunarului ecologic din aprilie-mai.
Banii, prevăzuţi din contul veniturilor generale ale Bugetului de stat, sunt destinaţi pentru amenajarea a 40 de oraşe. Cea mai mare sumă – 2 milioane - va fi alocată municipiului Bălţi, căte 1,5 mil. lei vor primi oraşele Cahul, Orhei, Soroca şi Ungheni, restul localităţilor urbane vor beneficia de sume cuprinse între 500 mii şi un milion de lei, în funcţie de mărime.
Autorităţile administraţiei publice locale urmează să contribuie cu mijloace financiare proprii la amenajarea oraşelor. Cei mai sârguincioşi vor primi suplimentar un milion de lei din bugetul de stat pentru acelaşi scop.
Starea actuală insalubră a mai multor localităţi din RM a determinat autorităţile să declare anul 2007 drept an al salubrizării localităţilor. Proiectul are drept scop impulsionarea activităţilor de salubrizare a localităţilor pe teritoriul republicii.