Ministerul Finanțelor a inițiat plata sumelor beneficiarilor de indexare în anul 2022

Deponenții „Băncii de Economii” care au depus cereri de înregistrare până la sfârșitul anului 2021, născuți până în anul 1991 inclusiv, își pot ridica sumele indexate aferente primei etape, dar și celei de-a doua etape. Ministerul Finanțelor a inițiat plata sumelor din 27 aprilie. Banii pot fi ridicați la orice oficiu sau agenţie a „Poştei Moldovei”, transmite IPN.

Pentru a beneficia de indexare, beneficiarul, reprezentantul sau moștenitorul se va prezenta având asupra sa actul de identitate. Moștenitorul va prezenta suplimentar certificatul de deces și copia legalizată notarial a certificatului de moștenitor, iar reprezentantul procura, întocmită în modul stabilit de legislație. În cazurile în care depunerile bănești au fost testate mai multor moștenitori, moștenitorul care solicită suma indexată ce îi revine va depune la oficiul sau agenția poștală cererea pentru calcularea sumei indexate spre achitare.

Deponenţii care nu au depus cererile pentru indexare pot face acest lucru la orice oficiu sau agenţie a „Poștei Moldovei”, având asupra sa actul de identitate şi libretele de economii ale conturilor deschise până la 1 ianuarie 1992.

În bugetul de stat pentru anul 2022 sunt prevăzute 86 de milioane de lei pentru achitarea sumelor indexate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.