Ministerul Educației va găsi o sută de școli pentru desfășurarea stagiilor de practică ale profesorilor

Practica pedagogică trebuie să fie regândită pentru a nu rămâne o simplă formalitate. Această opinie a fost exprimată de ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, la Forumul municipal al cadrelor didactice. Oficialul a anunțat că la nivel național vor fi identificate o sută de școli pentru desfășurarea stagiilor de practică, iar tot procesul va fi monitorizat de Ministerul Educației și Cercetării, transmite IPN.

„Contează foarte mult ceea ce facem în clasă, materia și cunoștințele pe care le transmitem elevilor, dar este, poate, și mai important cum facem acest lucru, cum construim un mediu școlar care să transmită prin experiența zilnică pe care o are elevul respectul față de sine ca personalitate, implicarea lui în procese democratice, cum facem în așa fel încât acea integritate declarată, la care cred că noi cu toții subscriem, să reflecte și realitatea cotidiană pe care o vede elevul. Îndemnul nostru de bază este că ceea ce declarăm să fie în congruență cu ceea ce facemˮ, a declarat ministrul.

Șeful adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport a municipiului Chișinău, Andrei Pavaloi, a spus că noțiunea de bază pentru anul școlar 2024-2025 va fi o educație de calitate. „Noi cu toții trebuie să depunem efort ca în următorul an de studii să lucrăm la calitatea procesului educațional, iar atunci când în august viitor sau tot septembrie ne vom întâlni, în rapoartele pe care le vom avea în față dumneavoastră să venim cu niște cifre care ne vor bucura, fiindcă este un efort comun, un efort al nostru pe care vreau să ni-l asumăm împreunăˮ, s-a adresat participanților la forum Andrei Pavaloi. 

Viceprimarul municipiului Chișinău, Angela Cutasevici, a comunicat că Forumul municipal al cadrelor didactice reprezintă o oportunitate de a identifica soluții inovatoare și de a împărtăși bune practici care vor contribui la crearea unui sistem educațional mai puternic și mai performant. Iar dialogul deschis și cooperarea strânsă dintre cadrele didactice, autoritățile locale și partenerii educaționali, reprezintă cheia succesului în atingerea obiectivului comun: un învățământ de calitate – acces fiecărui copil din municipiul Chișinău.

Primăria Chișinău a menționat că la forum au participat circa 400 de profesori și manageri școlari din sistemul educațional municipal. Evenimentul a inclus: ateliere specializate, paneluri de discuții, întâlniri în format „opinie de expert”, cu expunerea de cazuri practice. 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.