Ministerul Educaţiei readuce cărţile scriitorilor autohtoni pe mesele elevilor şi studenţilor

Un set de cărţi semnate de scriitori autohtoni consacraţi a fost editat de Ministerul Educaţiei, Tineretului şi Sportului în comun cu Ministerul Culturii şi Turismului. Peste 3 mii de instituţii de învăţământ şi biblioteci din Moldova vor primi câte un astfel de set, până la 1 septembrie 2008. 22 din cele 44 de titluri de carte, apărute la editura „Cartea Moldovei” au fost lansate vineri, 14 septembrie. Printre autori se regăsesc nume ca Emilian Bucov, Liviu Deleanu, Arhip Cibotaru, Vladimir Beşleagă, Victor Teleucă, Anatol Ciocanu, Pavel Boţu, Elena Damian, Ana Lupan, Petru Zadnipru, Ariadna Şalari ş.a. Prezent la lansare, ministrul Educaţiei,Victor Ţvircun, a declarat că editarea operelor scriitorilor autohtoni s-a realizat la iniţiativa preşedintelui Vladimir Voronin, cu scopul de a promova valorile naţionale în rândul copiilor şi tinerilor. Potrivit scriitorului şi academicianului Haralambie Corbu, această colecţie vine să acopere un mare gol creat odată cu marginalizarea anumitor autori autohtoni, din motivul că au plătit tribut timpului. Talente de excepţie, precum Emilian Bucov sau Andrei Lupan, trebuiesc revalorificate obiectiv, iar operele lor readuse pe masa cititorului, a menţionat Haralambie Corbu. Directorul editurii „Cartea Modovei”, Raisa Suveică, susţine că este pentru prima dată când literatura autohtonă este supusă unei sistematizări riguroase, aproape tot ce s-a editat anterior având o valoare extraliterară. Operele cuprinse în această colecţie au fost selectate după criterii artistice şi estetice, cu implicarea specialiştilor de la Academia de Ştiinţe, a menţionat Raisa Suveică. Ilustrate de pictorul şi graficianul Eudochia Zavtur, cărţile conţin repere critice şi note biografice, însoţite de fotografii din arhiva personală a scriitorilor. O perlă a colecţiei o constituie „Letopiseţul Ţării Moldovei”, la care s-a lucrat jumătate de an pentru a atinge o maximă corectitudine a textului şi pentru ca design-ul să corespundă stilului epocii. Ulterior, în aceeaşi colecţie va apărea o serie de cărţi ilustrate color, destinate elevilor claselor primare şi copiilor de la grădiniţe.
  • victor tvircun despre carti.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.