Ministerul Educaţiei pregăteşte specialişti-resursă în problema abuzului faţă de copii

Ministerul Educaţiei este îngrijorat de faptul că în ultima perioadă sunt identificate tot mai multe cazuri de abuz şi neglijare severă a copiilor, inclusiv în mediul şcolar. Ministrul Maia Sandu a declarat, la un seminar tematic, că grădiniţa şi şcoala sunt medii în care copiii îşi petrec cea mai mare parte a zilei, iar ceea ce învaţă aici şi modul în care comunică şi sunt trataţi trebuie să fie un exemplu pentru ei şi pentru părinţi, transmite Info-Prim Neo. Oficialul a remarcat că nu există încă specialiştii pregătiţi să identifice şi să raporteze cazurile de abuz, precum şi cum să ofere asistenţa necesară. „Nu există mecanisme aprobate de colaborare între instituţiile responsabile de protecţia copilului. Direcţiile de învăţământ nu au instrumente pentru monitorizarea şi evidenţa situaţiei”, a subliniat Maia Sandu. Un prim pas al ministerului în abordarea subiectului violenţei faţă de copii este un seminar ce se desfăşoară la Chişinău timp de două zile şi la care au fost convocaţi 36 de specialişti din direcţiile raionale şi municipale. „Vrem să formăm un specialist-resursă în fiecare raion al ţării, care să se ocupe de problema abuzului faţă de copiii. Acesta urmează să informeze colegii din direcţiile de învăţământ despre cadrul legal, despre care sunt instituţiile cu atribuţiile în domeniu, care sunt procedurile de intervenţie în cazurile de abuz şi neglijenţă, care sunt modalităţile de prevenire a abuzului”, a declarat ministrul educaţiei. În ultimii trei ani au crescut cazurile de abuz asupra copiilor. În urma monitorizării de către angajaţii Ministerului Educaţiei a acestor cazuri, s-a constatat faptul că uneori conducătorii instituţiilor educaţionale tăinuiesc aceste abuzuri pentru a proteja anumite persoane sau ca să nu dăuneze imaginii instituţiei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.