Ministerul Economiei explică căderea Republicii Moldova în clasamentul Doing Business
Ministerul Economiei explică căderea Republicii Moldova în clasamentul Doing Business 2011, de pe poziţia 87 pe poziţia 90, prin dinamica implementării reformelor de către alte state incluse în raport, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit Ministerului Economiei, datele care au stat la baza evaluării indicatorilor pentru rapoartele Doing Business 2010 şi 2011, au rămas în mare măsură neschimbate, tendinţele în clasament datorându-se faptului că evaluarea se realizează în dinamică prin luarea în consideraţie a reformelor realizate de alte ţări.
Astfel, de exemplu la subiectul demarării afacerii, conform Doing Business 2011, cel puţin 50 state s-au restructurat în perioada respectivă la acest capitol, fapt care a şi determinat decăderea cu 16 poziţii în clasament în cazul Republicii Moldova. Similar mişcarea în top s-a realizat şi pentru celelalte subiecte ale clasamentului.
Potrivit comunicatului de presă al Ministerului Economiei, pe de altă parte, în perioada raportată, s-a lucrat asupra mai multor proiecte de îmbunătăţire a situaţiei în diverse domenii, care nu au reuşit să fie aprobate până la evaluare.
De asemenea, în procesul evaluării, la unii indicatori mai sensibili, care presupun interacţiune mai intensă dintre autorităţile publice sau private, în special bănci şi antreprenori, modificările în clasament au fost inspirate nu atât de amendamentele la legislaţia în vigoare, ci din răspunsurile respondenţilor, cauzate de reacţia asupra unei atare interacţiuni.
Astfel, progresele în reformare, efectuate ulterior datei de 1 iunie curent, cu impact sporit asupra indicatorilor relevanţi în sensul procedurilor permisive, precum şi cele ce se referă la îmbunătăţirea legislaţiei ce ţine de insolvabilitatea întreprinderilor, vor fi reflectate doar în următorul raport Doing Business.
Clasamentul "Doing Business 2011", realizat de Banca Mondială, cuprinde 183 de state.
România se clasează pe locul 56, cu o poziţie mai jos faţă de ediţia anterioară a raportului.