Ministerul Apărării, în colaborare cu Misiunea OSCE în Republica Moldova, desfăşoară, în perioada 5-16 octombrie, un curs în domeniul transportării muniţiilor şi mărfurilor periculoase în condiţii de siguranţă, transmite IPN.
Potrivit şefului secţiei armament şi tehnică militară din cadrul Direcţiei Logistică, locotenent-colonelul Andrei Camerzan, citat într-un comunicat de presă al ministerului, programul activităţii, la care participă 16 ofiţeri şi subofiţeri din unităţile militare, cuprinde aspecte privind procedurile şi tehnicile de transportare a încărcăturilor periculoase în conformitate cu legislaţia europeană.
Andrei Camerzan a specificat că participanţii sunt familiarizaţi, de asemenea, cu riscurile existente în manipularea cu muniţiile, cadrul normativ naţional şi internaţional de transportare în siguranţă a mărfurilor explozibile periculoase, dar şi cu structura şi descifrarea etichetelor de marcare a încărcăturilor periculoase supuse transportării.
Cursul în domeniul transportării muniţiilor şi mărfurilor periculoase în condiţii de siguranţă face parte dintr-un proiect de instruire în domeniul managementului stocurilor de armament şi muniţii, organizat în contextul Memorandumului de înţelegere între Ministerul Apărării şi OSCE cu privire la punerea în aplicare a Programului complex în domeniul armelor de calibru mic şi armament uşor şi al armamentului convenţional în Republica Moldova, semnat la 28 octombrie 2010.