Ministerul Apărării a început deja pregătirea pentru exerciţiile „Medceur 2007” de vara viitoare

În vara viitoare la Centrul de instruire Bulboaca se va desfăşura exerciţiul „Medceur 2007” la care vor participa circa 300 de reprezentanţi din peste 10 ţări. Conform Centrului de Presă al Ministerului Apărării, exerciţiul este preconizat pentru perioada 28 iulie – 10 august 2007, fiind organizat în spiritul Parteneriatului Pentru Pace. Pentru o bună desfăşurare a exerciţiilor de amploare, la minister se desfăşoară zilele aceste conferinţa iniţială de planificare a exerciţiului multinaţional „Medceur -2007”, la care participă circa 40 reprezentanţi ai serviciilor medicale din R. Moldova, SUA, Armenia, Georgia, Ucraina, Azerbaidjan, Albania, Macedonia şi Kîrgîzstan. În cadrul acestei conferinţe vor fi stabilite principiile şi modalităţile de pregătire a exerciţiului, problemele de asigurare logistică, financiară etc. R. Moldova este selectată pentru a doua oară ca ţară gazdă a unui exerciţiu multinaţional din cadrul Programului Parteneriat pentru Pace. Primele aplicaţii de acest gen „Cooperative Lancer – Longbow 2006” s-au desfăşurat în luna septembrie curent.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.