Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene este indignat de reabilitarea lui Ion Antonescu

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al R.Moldova (MAEIE) îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu decizia organelor judiciare ale României de a reabilita acţiunile mareşalului Antonescu din perioada celui de-al Doilea Război Mondial şi de a recunoaşte drept legitimă ocuparea de către România a teritoriului RSS Moldoveneşti şi a Bucovinei de Nord şi consideră această decizie „drept un precedent dramatic în relaţiile bilaterale dintre R.Moldova şi România, care pune, indiscutabil, în cel mai serios mod la îndoială capacitatea justiţiei României de a acţiona în conformitate cu standardele şi cu valorile Europei unite”, se spune întru-un comunicat de presă al MAEIE, remis presei spre difuzare. Potrivit MAEIE, decizia a fost receptată „cu indignare de întreaga societate moldovenească, de toţi cei care ţin bine minte ororile Holocaustului declanşat în anii 1941-1944”. Autorii susţin că „toată lumea ştie că anume în această perioadă a misiunii „eliberatoare” a lui Antonescu în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească au fost exterminaţi peste 300 mii de evrei şi reprezentanţi ai altor naţionalităţi”. Pe de altă parte, se spune în document, „provoacă uimire capacitatea justiţiei române de a revizui nu numai acţiunile unor persoane odioase, ci şi de a crea temeiuri juridice pentru reabilitare în cazuri ce sunt considerate în mod univoc de către întreaga comunitate internaţională drept invazie, agresiune şi ocupaţie”. Anume în acest mod pot fi apreciate acţiunile comune ale Guvernului României şi Germaniei fasciste din 22 iunie 1941 până în 24 august 1944 pe teritoriul actualei Republici Moldova, se mai spune în comunicat. Recent, Judecătorii Curţii de Apel de la Bucureşti au declarat nul Protocolul secret nr. 3 al Pactului Ribbentrop-Molotov şi i-au achitat pe membrii lotului Antonescu pentru crimele contra păcii, pentru care au fost condamnaţi, în 1946, ca urmare a agresiunii "contra popoarelor din Rusia Sovietică". Curtea de Apel a decis că războiul de eliberare a Basarabiei şi Bucovinei, în condiţiile stării de necesitate prelungite, a fost legitim, până la înlăturarea iminenţei pericolului militar sovietic. De asemenea, mareşalul Ion Antonescu, şeful Gărzii de Fier, Horia Sima, şi alţi 19 membri ai Guvernului român din 1940 au fost achitaţi pentru unele crime de război imputate ca urmare a colaborării militare dintre România şi Germania în agresiunea "contra popoarelor din Rusia Sovietică".

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.