Ministerele vor veni cu propuneri pentru o nouă politică de reintegrare

Toate ministerele şi alte instituţii ale statului vor veni, în termen de cel mult 2 luni, cu propuneri pentru o nouă politică de reintegrare. Prim-ministrul Valeriu Streleţ a făcut declaraţii în acest sens după şedinţa Comisiei guvernamentale pentru reintegrare, care a avut loc joi, după o pauză de aproape 2 ani, transmite IPN.

„Am menţionat şi unele aspecte care derivă din obiectivele generale expuse în programul de guvernare. Au fost luate câteva decizii, inclusiv a fost stabilită frecvenţa convocării şedinţelor comisiei. S-a subliniat premisa să venim cu o nouă abordare a procesului de reintegrare, care durează prea mult”, a menţionat premierul.

Valeriu Streleţ a spus că s-a străduit să mobilizeze colegii din comisie să înţeleagă că evenimentele regionale deschid o viziune nouă şi noi posibilităţi de soluţionare a conflictului transnistrean, care durează de mulţi ani şi stopează procesul de integrare europeană  şi de promovare a reformelor.

Vicepremierul pentru reintegrare, Victor Osipov, a comunicat jurnaliştilor că s-a pus  sarcina ca toate autorităţile centrale să reevalueze în sectorul său problema transnistreană şi să se expună cum urmează a fi promovată politica de reintegrare, iar aceste propuneri vor sta la baza unei noi viziuni a Guvernului în domeniu. „Cel mai important este că va lucra nu doar entitatea responsabilă, ci toate instituţiile statului. Urmează să facem propuneri pentru a consolida capacităţile Guvernului în acest proces”, a declarat Victor Osipov.

Încă nu se cunoaşte când va avea loc o nouă rundă de negocieri în formatul 5+2. Victor Osipov a spus că scopul Guvernului este de a spori rolul UE şi al SUA în cadrul acestui format de negocieri.

  • valeriu strelet despre sedinta comisiei.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.