Miliţienii transnistreni au descins în liceul cu predare în limba română din Corjova

Sub pretextul unei ameninţări cu bombă, trupe ale miliţiei transnistrene au descins în această dimineaţă, 1 septembrie, în incinta liceului Mihai Eminescu din Corjova, a declarat pentru Info-Prim Neo preşedintele Asociaţiei neguvernamentale „Promo-Lex”, Ion Manole. Incidentul s-a produs în jur de ora 5.00, iar o oră mai târziu liceul a rămas şi fără curent. Până la începerea careului de 1 septembrie s-a reuşit reconectarea energiei electrice, dar autorităţilor locale şi administraţiei liceului li s-a interzis să arboreze drapelului Republicii Moldova. ,,Aceasta demonstrează că formatul actual de pacificatori, care are obligaţia să supravegheze buna desfăşurare a lucrurilor în zona de securitate, iar Corjova este în zona de securitate, este ineficient şi acesta ar trebui schimbat cu o misiune civilă internaţională”, a comentat acest incident Ion Manole. Primarul de Corjova are telefonul închis.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.