Militarii primului contingent detaşat în Irak au fost premiaţi

Militarii primului contingent al Republicii Moldova detaşat în operaţiunea post-conflict din Irak au fost premiaţi în cadrul unei ceremonii organizată la Ministerul Apărării cu ocazia împlinirii a 10 ani de la misiune, septembrie 2003-martie 2004, transmite IPN.

Ministrul Vitalie Marinuţa a menţionat că din primul contingent au făcut parte 42 de militari –  36 de infanterişti, 5 genişti şi 1 ofiţer de stat major. În perioada 2003-2008, Republica Moldova a detaşat în Irak 6 misiuni, iar geniştii moldoveni au neutralizat peste 400 de mii de obiecte explozive de diferit calibru.

Comandantul primului contingent de militari detaşat în Irak, colonelul Anatolie Nosatâi, a spus că, prin participarea la operaţiuni de menţinere a păcii în Irak, Republica Moldova a demonstrat comunităţii internaţionale că deţine o armată capabilă să participe în operaţiuni internaţionale, contribuind la menţinerea păcii mondiale. „Am arborat drapelul Republicii Moldova în Irak, alături de cele ale 62 de ţări ale Coaliţiei Multinaţionale”, a mai spus comandantul primului contingent.

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, William Moser, a specificat că Moldova poate fi mândră pentru operaţiunile desfăşurate de menţinere a păcii. „Operaţiunea din Irak a demonstrat că nu există roluri mici în misiuni de menţinere a păcii. Orice sarcină trebuie îndeplinită”, a subliniat ambasadorul.

Republica Moldova a participat la operaţiunea post-conflict din Irak, 2003 până în 2008, cu un efectiv de 106 militari.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.