Doi foşti militari în termen, care la finele anului trecut au sustras două arme dintr-un depozit, au fost condamnaţi la 4 ani şi 3 luni de detenţie reală şi, respectiv, la 4 ani de detenţie cu suspendare, transmite IPN.
Procurorii militari au stabilit că, pe 12 decembrie 2013, unul dintre inculpaţi, militar de gardă pentru paza depozitului de armament şi muniţii în Brigada nr.1 de Infanterie Motorizată Bălţi, a spart fereastra şi a pătruns în interiorul depozitului, de unde a furat două pistoale mitralieră AK 74. Bănuitul i-a cedat o armă unui alt militar, care l-a ajutat să scoată armele de pe teritoriul unităţii militare. Cei doi foşti militari au fost reţinuţi în luna ianuarie anul curent.
În cadrul instrumentării acestui caz, procurorii militari au investigat şi conduita superiorilor responsabili ai unităţii militare în care s-a produs incidentul. În consecinţă, pe numele şefului depozitului de armament şi muniţii a fost pornită o cauză penală pentru inacţiune la exercitarea puterii.