Milioane de euro investiți în sisteme informaționale nefuncționale în sectorul de sănătate

Sistemul Informațional Automatizat pentru Asistență Medicală Primară, care să ofere și posibilitatea programării online la medicul de familie, rămâne nefuncțional. Solicitată de IPN, Ala Nemerenco, ministra sănătății, muncii și protecției sociale, a spus că toate sistemele informaționale din sectorul de sănătate, lansate anterior și care au costat statul milioane de euro, au fost prost construite.

„Noi facem acum o analiză a acestor sisteme, ca să vedem cum le putem integra. Ele sunt slab funcționale, nu sunt dezvoltate, nu se află la dispoziția tuturor, au foarte multe deficiențe și nici pe de parte nu au meritat banii pe care i-a investit țara în ele”, a declarat Ala Nemerenco. Autoritățile caută soluții pentru a îmbunătăți aceste sisteme fără investiții suplimentare la cele făcute anterior, pentru că s-au investit prea mulți bani în aceste proiecte, a mai spus Ala Nemerenco.

Ministerul anunța în vara anului trecut că  este la etapa de finalizare a lucrărilor de pregătire și dare în exploatare a Sistemului Informațional Automatizat pentru Asistență Medicală Primară. În bugetul de stat pentru lucrările de finalizare fusese prevăzuți aproape 6 milioane de lei. Inițial, lansarea sistemului se anunța pentru sfârșitul anului 2014, dar niciodată nu a fost funcțional.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.