Milinceanu a debutat pentru Rapid Bucureşti

Fostul atacant al Naţionalei de Tineret, Nicolae Milinceanu, a susţinut primul meci pentru Rapid Bucureşti. Debutul s-a produs în şaisprezecimile Cupei României, împotriva FC Botoşani.

Milinceanu a intrat pe teren în minutul 72 şi a evoluat şi în prelungirile partidei. Învingătoarea s-a decis la seria loviturilor de departajare, unde mai precisă a fost echipa Rapid. Atacantul de 22 de ani a avut câteva acţiuni bune, a primit însă şi un cartonaş galben în acest meci.

„Mă bucur foarte mult de această victorie şi de debutul meu la Rapid. A fost un meci foarte greu”, a declarat pentru IPN Nicolae Milinceanu, care în cariera sa a disputat o finală de Cupă a Moldovei pentru Veris, echipă cu care a cucerit şi medaliile de bronz în sezonul trecut.

În această seară, în Cupa României ar putea debuta şi Cătălin Carp. Echipa sa, CFR Cluj, va juca contra lui Viitorul Axintele.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.