Bugetul de stat și bugetele locale pierd anual miliarde de lei din cauza gestionării frauduloase a terenurilor proprietate publică. Potrivit Partidului Politic Platforma Demnitate și Adevăr (PPPDA), gravitatea situației constă și în faptul că terenurile neînregistrate nu pot fi transmise oficial și transparent în locațiune sau arendă și pentru ele nu pot fi calculate impozite în modul prevăzut de lege.
„Tocmai pentru a comite nestingherit aceste și multe alte abuzuri guvernarea nu permite în mod premeditat crearea unei bazei financiare solide pentru descentralizarea țării. Mai mult decât atât, în asemenea circumstanțe create artificial, înflorește și fenomenul construcțiilor neautorizate, soldat cu ratarea la buget a altor miliarde de lei”, se menționează într-o declarație a formațiunii, citată de IPN.
PPPDA se angajează, după preluarea puterii, să asigure în foarte scurt timp înregistrarea și evaluarea tuturor terenurilor publice neidentificate până în prezent, cu delimitarea clară a proprietății unităților administrativ-teritoriale de cea centrală. Potrivit formațiunii, acest lucru va consolida autonomia financiară a autorităților publice locale, va împiedica acapararea ilicită a terenurilor și va reduce simțitor corupția în cadrul administrației publice centrale și locale.