Mijloacele atrase de AEÎ de la populaţie sunt în descreştere
Numărul membrilor Asociaţiilor de Economii şi Împrumut (AEÎ) s-a majorat de la începutul anului cu 7 la sută şi a atins 125 mii, iar valoarea împrumuturilor acordate de acestea au constituit în medie 9 mii lei per debitor, rămânând la nivelul anului 2008. Mijloacele atrase de AEÎ de la populaţie s-au redus cu circa 30 la sută faţă de perioada similară a anului trecut, transmite Info - Prim Neo.
Alina Cebotariov, director al Departamentului plasamente colective şi microfinanţare al CNPF, a explicat descreşterea prin diminuarea veniturilor populaţiei din mediul rural. Portofoliul de împrumuturi pe întreg sistemul AEÎ a înregistrat în anul curent o scădere de 18 la sută şi s-a cifrat la 490 mln lei.
„Criza şi consecinţele acesteia a determinat AEÎ să fie mai prudente la acordarea unor credite, să analizeze mai minuţios capacitatea de plată a debitorilor. Pe de altă parte, şi băncile şi organizaţiile de microfinanţare, care creditează aceste asociaţii, şi-au micşorat volumele finaţelor acordate, astfel că AEÎ dispun în prezent de mai puţine mijloace pentru a oferi, la rândul lor, împrumuturi membrilor asociaţiilor”, a precizat Cebotariov.
Ea s-a referit la o serie de acţiuni întreprinse CNPF pentru a consolida sistemul AEÎ. Printre acestea a menţionat aprobarea Regulamentului privind normele de prudenţă financiară. Acesta prevede cerinţe obligatorii faţă de valoarea minimală a rezervelor instituţionale, lichiditate, gestiunea activelor şi datoriilor, privind limitarea riscurilor de împrumut. De asemenea, regulamentul în cauză stabileşte modalităţile de confiscare a împrumuturilor, ţinînd cont de starea de expirare a acestora, inclusiv constituirea provizioanelor la pierderea de împrumuturi.
În luna iulie curent, a întrat în vigoare un alt act normativ, aprobat de CNPF – Regulamentul privind reorganizarea AEÎ. Acesta stipulează că reorganizarea instituţiilor respective poate fi efectuată prin fuziune sau dezmembrare, fapt ce va contribui la consolidarea AEÎ, la unificarea în AEÎ cu o capacitate de creditare mai mare.
La etapa de definitivare se află şi Instrucţiunea CNPF privind modul de prezentare a rapoartelor de către AEÎ. Potrivit acesteia AEÎ care nu atrag mijloace băneşti de la populaţie, urmează să raporteze trimestrial şi anual, iar AEÎ care atrag depuneri de la populaţie, precum şi asociaţiile centrale – lunar, fiind obligate să prezinte rapoarte despre provizioanele formate pentru pierderile de credite.
În R. Moldova momentan sunt înregistrate 400 AEÎ, care deţin licenţă de activitate. Circa 100 dintre acestea au atras depuneri de economii de la membrii asociaţiei.