Mii de veteranii au depus flori la Complexul Memorial „Feciorilor Patriei – Sfântă Amintire” în amintirea prietenilor şi rudelor care au căzut în războiul din Afganistan. În 2012 se împlinesc 23 de ani de la retragerea trupelor sovietice din acel război, transmite Ino-Prim Neo. Veteranii spun că vin în fiecare an la memorial şi depun flori, îşi amintesc de zilele grele petrecute la război. Au ocazia să-şi amintească şi de bucătăria de campanie, gustând din bucatele care le sunt servite: hrişcă, pâine neagră, o roşie murată, dar şi un păhărel cu vodcă. Preşedintele Uniunii Veteranilor Războiului din Afganistan din oraşul Soroca, Igor Focşa, a declarat că această zi este una plină de durere. „În orice război piezi prieteni. La noi din brigadă am pierdut trei băieţi. A fost foarte mult sânge. Mai ales când duşmanii înaintau împotriva noastră, ei nu iertau nimic, tăiau în stânga şi în dreapta”, a spus veteranul. Un alt veteran, Ion Costrov, fost maior de poliţie la Ministerul Afacerilor Interne, a declarat că a fost înrolat pe când avea doar 18 ani şi a luptat aproape 2 ani. „Din brigada noastră am pierdut 14 băieţi. De aceea vin în fiecare an să depun flori. Aici ne mai întâlnim cu camarazii care s-au întors acasă. Astăzi este o zi dureroasă. Eu cred că, dacă nu ar fi fost război, poate avea să fie altfel viaţa”, a spus veteranul. Şedinţa Guvernului de astăzi a început cu un monument de reculegere în amintirea ostaşilor care au căzut în războiul din Afganistan. Prim-ministrul Vlad Filat, prezent la acţiunile de comemorare de la memorial, a declarat că războiul din Afganistan a fost unul nedrept, un război la care au participat împotriva voinţei lor peste 12 mii de tineri moldoveni, peste 200 au fost ucişi şi patru până în prezent rămân dispăruţi. „Peste 200 de invalizi rămaşi avem în urma acelui război. Merită să-i sprijinim”, a menţionat premierul. Preşedintele Republicii Moldova, Marian Lupu, a declarat că, la cererea Uniunii Veteranilor din Chişinău, monumentul „Feciorilor Patriei – Sfântă Amintire” va fi introdus în Registrul monumentelor de importanţă naţională. „Până în ziua de azi monumentul nu are stăpân, nu are nici pază şi nici îngrijire necesară şi noi vom pune punct acestui lucru”, a spus Marian Lupu. „Pentru noi, militarii, este un omagiu acordat ostaşului care şi-a îndeplinit obligaţiunea, care a mers prin ploaie şi vânt, şi nu a căzut pradă unor sentimente”, a declarat ministrul apărării, Vitalie Marinuţa. Războiul din Afganistan a început la 25 decembrie 1979. Ultimele trupe au fost retrase între 15 mai 1988 şi 15 februarie 1989. Anul trecut ziua de 15 februarie a fost oficial declarată Ziua comemorării celor căzuţi în războiul din Afganistan.