Fostul președinte al Georgiei, Mihail Saakașvili, a fost condamnat la nouă ani de închisoare pentru delapidarea fondurilor publice în proporții mari, în dosarul cunoscut drept „dosarul hainelor”, transmite IPN cu referire la ekhokavkaza.com.
Sentința a fost pronunțată de către Tribunalul municipal din Tbilisi. Potrivit anchetei, în perioada 2009-2013, Saakașvili a utilizat bani publici, în valoare de nouă milioane de lari (5,4 milioane de euro în acea perioadă) în scopuri personale.
În același dosar, a fost condamnat și fostul șef al Serviciul Special de Protecție de Stat, Teimuraz Janashia, acuzat de depășirea atribuțiilor de serviciu și amendat cu 300 de mii de lari (astăzi aproximativ 100 de mii de euro).
Atât Saakașvili, cât și Djanashia au respins în mod repetat acuzațiile, susținând că dosarul are caracter politic.
Mihail Saakașvili se află deja în detenție, ispășind o pedeapsă de șase ani de închisoare, dictată în alte două dosare. Fostul președinte georgian a fost reținut pe 1 octombrie 2021, după ce s-a întors în Georgia.
Potrivit deciziei instanței de judecată, Saakașvili va putea ieși la libertate pe 1 octombrie 2030. Între timp, se desfășoară urmărirea penală a sa pe mai multe capete de acuzare.
Sursa foto: georgiatoday.ge
📢 IPN este și pe Google News. Abonați-vă!