Mikhailo Podoleak: Nu poate fi vorba de negocieri. Elita rusă trăiește într-o lume iluzorie

Căderea Donețkului sau Luganskului va reduce la zero așteptările Rusiei de a câștiga acest război. O spune consilierul președintelui ucrainean, Mikhailo Podoleak, potrivit căruia Ucraina a eliberat deja peste 6000 de kilometri de teritorii ocupate, iar acum prioritare sunt regiunile Donețk și Lugansk. Potrivit oficialului ucrainean, distrugerea infrastructurii civile în prag de iarnă, reprezintă un act de barbarism menit să lase populația civilă fără lumină și căldură, notează IPN.

Consilierul prezidențial spune că modalitatea Ucrainei de a ataca este diferită de cea a Rusiei, Ucraina țintește doar obiective militare și-și eliberează pas și pas teritoriile.
Mikhailo Podoleak spune că armata ucraineană este determinată acum să elibereze regiunile Donețk și Lugansk, fapt ce ar pune capăt iluziilor Rusiei de a câștiga acest război.

„Ucraina nu luptă după modelul armatei ruse. Noi distrugem infrastructura de depozitare a armatei ruse, ca să reducem numărul atacurilor asupra teritoriului nostru. Noi am eliberat 6000 de kilometri și continuăm în același ritm, acum potrivit planului trebuie să eliberăm regiunea Lugansk. Căderea Donețkului sau Luganskului vor reduce la zero așteptările Rusiei de a câștiga acest război. Contraofensiva este importantă din mai multe puncte de vedere, ea demonstrează partenerilor externi că Ucraina poate nu doar să se apere, ci și să atace. Contraofensiva pune problema în interiorul societății ruse, asupra faptului că Rusia poate pierde. Acum în Rusia se discută scenariul eșecului. Moldova trebuie să înțeleagă modalitatea Rusiei de a lupta, ei atacă în prag de iarnă, infrastructura critică civilă, ei vor să ne înghețe, să ne priveze de lumină și căldură. Sper că Moldova, dacă mai are impresia că Rusia este un partener interesant, să nu mai creadă acestor povești”, a spus
Mikhailo Podoleak la postul public de televiziune Moldova 1.

Oficialul ucrainean spune că momentul unor eventuale tratative de pace încă n-a sosit, iar discuțiile vor demara doar atunci când Rusia va îndeplini toate condițiile Kievului.


„Nu poate fi vorba de negocieri. Elita rusă, în frunte cu Vladimir Putin, trăiește intr-o lume iluzorie. Unii deputați de rang municipal din Rusia deja au propus inițierea procedurii de impeachment pentru demiterea lui Putin din cauza că el a anulat perpectivele țării și a doborât economia. Dar aceste acțiuni sunt abia la început. Elita rusă continuă să creadă că poate vorbi pe tonuri ultimative cu Ucraina. După căderea Donețkului și Luganskului va cădea toate structura puterii din Rusia, și abia atunci Rusia, dacă vrea să-și mențină propria statalitate, poate propune negocieri, și să îndeplinească toate condițiile Ucrainei”, a spus consilierul președintelui ucrainean.

Acum două zile, Ministerul de Externe de la Chișinău a calificat atacurile armatei ruse asupra obiectivelor de infrastructură civilă din Harkov drept „
comportament barbar, în totală desconsiderare a vieții civililor, care trebuie să înceteze imediat”. În mesajul său, Ministerul de Externe al Republicii Moldova spune că „toți cei responsabili pentru aceste acțiuni trebuie să fie trași la răspundere, în conformitate cu dreptul internațional”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.