Mikhailo Podoleak: Nu ne dorim enclave pe teritoriul țării. Aici ne referim inclusiv la Crimeea

Obiectivul fundamental al armatei ucrainene este să nu existe enclave pe teritoriul țării. O spune consilierul președintelui Volodymyr Zelensky, Mikhailo Podoleak. Eliberarea tuturor teritoriilor este prioritatea Ucrainei, fiind vorba inclusiv de eliberarea de sub dominația rusă a peninsulei Crimeea. Consilierul prezidențial mai spune că luptele decisive sunt cele din Donețk și Lugansk, întrucât eliberarea regiunii Donbass-ului va simplifica eliberarea peninsulei Crimeea, transmite IPN.

Consilierul prezidențial Mikhailo Podoleak spune că faza decisivă a războiului o reprezintă luptele din Donețk și Lugank. Potrivit oficialului, pe lângă armata rusă, în regiunea Donbass-ului au fost create armate locale de către separatiștii proruși.

„Cele mai grele lupte se duc acum în regiunile Donețk și Lugansk, acolo mai sunt segmente ale armatei ruse. Timp de opt ani regiunea Donbass-ului a fost sub conducerea unei grupări criminale care și-a format armate proprii și acum ei își apără dreptul asupra unei zone gri. Ei sunt cei care se împotrivesc cel mai aprig pentru că înțeleg că, dacă pierd controlul asupra Donețk-ului și Lugansk-ului, vor pierde controlul asupra acelei zone gri unde ei făceau contrabandă și alte ilegalități. Pentru noi este foarte clar că, atunci când regiunile Donețk și Lugansk vor cădea, apărarea peninsulei Crimeea nu va mai fi posibilă”, a spus Mikhailo Podoleak în cadrul unui interviu la postul public de televiziune Moldova 1.

Oficialul ucrainean se arată convins că preluarea controlului asupra Donețk-ului și Lungansk-ului de către armata ucraineană va presupune o fază finală a războiului, întrucât Rusia va pierde posibilitatea de a aproviziona peninsula Crimeea. Podoleak exclude orice negocieri de pace care ar presupune existența unor enclave separatiste pe teritoriul Ucrainei.

„Dacă Donețk și Lugansk vor cădea, singurul instrument de aprovizionare va rămâne podul Crimeii, care va cădea pradă artileriei noastre reactive. Atunci moralul armatei și societății ruse va fi definitiv la pământ și în momentul căderii Donețk-ului și Lugansk-ului vor începe conflicte interne în Rusia, pentru că ei vor înțelege că nu mai pot păstra Crimeea. Aceasta este logica evidentă a războiului. Și președintele Zelensky a trasat obiectivul fundamental al armatei noastre de a elibera toate teritoriile ca să nu avem enclave pe teritoriul Ucrainei, iar aici ne referim inclusiv la Crimeea”, a mai spus Mikhailo Podoleak.

Potrivit datelor Biroului ONU pentru drepturile omului, de la 24 februarie 2022 și până în data de 2 ianuarie 2023, 6 919 civili au fost uciși în războiul din Ucraina și 11 075 au fost răniți. Conform datelor ONU, 93% din persoanele care au avut de suferit sunt victime ale bombardamentelor, restul deceselor și traumelor fiind cauzate de mine și alte tipuri de explozibili.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.