Politicienii din Republica Moldova fac tot posibilul să mențină în țară două limbi. Un exemplu clar este faptul că legile și în continuare sunt elaborate în două limbi. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la postul de televiziune TVR Moldova, citate de IPN.
„În Parlament acced cei care nu cunosc limba română și special pentru ei s-a angajat un translator. Este regretabil că cei care se află la putere continuă să submineze limba română”, a spus istoricul Mihai Tașcă
El propune ca pentru următoarele alegeri parlamentare să se facă tot posibilul ca orice candidat la funcția de deputat să semneze o declarație prin care se angajează, dacă ajunge în legislativ, să voteze modificarea articolului 13 din Constituția Republicii Moldova, cel referitor la denumirea limbii de stat. „Și acesta să fie un indiciu dacă să-l votăm sau nu”, spune istoricul.
În opinia semnatarului Declarației de independență a Republicii Moldova, ex=deputatul Vasile Șoimaru, articolul 13 din Constituție spune o minciună pentru că limba vorbită dincoace de Prut este limba română, dar nu moldovenească. Potrivit acestuia, toți politicienii din Parlament știu foarte bine că limba este română, dar totuși nu fac modificarea necesară în legea supremă. „În loc să discutăm problemele economice și să discutăm cum să readucem miliardul înapoi, noi în continuare stăm de Ziua limbii române și spunem că mai avem două limbi și lăsați-ne în pace că așa spune Constituția”, a menționat Vasile Șoimaru.