Mihai Popșoi: Am fost nevoiți să semnăm moțiunea

Rezultatul moțiunii de cenzură era clar de la bun început atât pentru Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, cât și pentru Partidul Acțiune și Solidaritate. În cazul PAS, deputatul Mihai Popșoi susține că formațiunea pe care o reprezintă a avut totuși o speranță, dar a întreprins și demersurile necesare pentru ca Guvernul Chicu să cadă, notează IPN.

„Teoretic, putea fi și altfel, dar probabil era clar scenariul de la început. Noi am spus nu doar odată că din ceea ce cunoaștem noi, din informația publică, voturi nu sunt de ajuns. Argumentele noastre nu au fost suficiente pentru unii dintre colegii noștri și au devenit insuficiente pentru alegătorii noștri care ne întrebau: păi, cum ziceți că nu sunt voturi pentru că altcineva spune că sunt voturi. Atunci, am fost nevoiți să semnăm această moțiune pentru că așa cum spuneam, o bună parte din alegătorii noștri s-au lăsat convinși că, de fapt, voturi există. Atunci, ne venea din ce în ce mai greu să le explicăm susținătorilor că asta mai mult părea ca o scuză: voi ce faceți? Faceți jocul socialiștilor? Susțineți această guvernare?”, a declarat Mihai Popșoi în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la postul de televiziune TV8.

Vicepreședintele Parlamentului spune că PAS era conștient de faptul nu există voturi suficiente, însă prin intermediul discuțiilor cu PDM a încercat să găsească numărul necesar de voturi.

Reprezentantul coaliției de guvernare, deputatul PSRM Vlad Batrîncea, a acuzat opoziția că, în cadrul prezentării moțiunii de cenzură, aceasta a organizat un „show rușinos pe banii contribuabililor”. Deputatul socialist a menționat că Marina Tauber și Sergiu Sîrbu erau lideri, iar dreapta i-au susținut în toate demersurile.

„Era evident, dar dacă să vorbim despre speranță, colegii noștri din opoziția noastră veritabilă de dreapta au investit multe speranțe în colegii lor Candu și Șor. S-au bucurat foarte mult, infantil, de fiecare dată atunci când Candu și Șor cumpărau o nouă achiziție din Partidul Democrat. În sală ei demonstrau această bucurie și ne arătau din deget că, iată, mâine vom avea voturi necesare. Au investit speranțe în Candu și Șor, dar ei nu au avut capacitatea să asigure aceste voturi, chiar dacă au întreprins mai multe încercări de a corupe deputații”, a punctat Vlad Batrîncea.

Vicepreședintele Parlamentului a precizat că la Procuratura generală au fost înregistrate 12-14 cereri ale unor deputați care au fost contactați în vederea părăsirii formațiunii lor. Totodată, Vlad Batrîncea spune că PSRM optează și în continuare pentru alegeri parlamentare anticipate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.