Mihai Popșoi: Procuratura ar trebui să mai solicite ridicarea imunității câtorva deputați

Vicepreședintele Parlamentului Mihai Popșoi, deputat al fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate, blocul ACUM, consideră că Procuratura ar trebui să mai vină în legislativ cu solicitarea de a fi ridicată imunitatea parlamentară și altor deputați. Potrivit lui, încă câteva nume ar trebui să se regăsească în lista parlamentarilor fără imunitate. Declarațiile au fost făcute la emisiunea „Puterea a patra” de la postul de televiziune N4, transmite IPN.

„Lista nu cred că e mărișoară, dar cu siguranță încă câteva nume ar trebui să se regăsească în ea”, a menționat deputatul PAS. Potrivit lui, pe dosarul ce ține de frauda bancară acești deputați cărora ar trebui să le fie retrasă imunitatea fac parte din fracțiunile Partidului Democrat și Partidului Șor. Însă, parlamentarul nu exclude că ulterior ar putea să fie intentate și alte dosare și cu cereri de ridicare a imunității ar putea să se vină și în raport cu deputați din alte partide. „Atât timp cât procurorul este independent, nu are nimeni indulgență, nu are nimeni imunitate în sensul larg al cuvântului. Imunitatea poate fi ridicată oricărui deputat, indiferent din fracțiunea din care face parte”, a declarat Mihai Popșoi.

Alexandru Slusari, vicepreședinte de legislativ și deputat al Partidului Platforma Demnitate și Adevăr din blocul ACUM, afirmă că printre cei căruia trebuie să-i fie ridicată imunitatea parlamentară este și deputatul democrat Andrian Candu. Slusari spune că în luna august, în baza materialelor care au fost acumulate în cadrul Comisiei parlamentare privind investigarea fraudei bancare, a înaintat și un demers către Procuratură. „În 2014, acordarea garanțiilor de stat fără introducerea administrației speciale în cele trei bănci devalizate, după mine, este o crimă și există persoane responsabile care au comis această crimă”, a declarat deputatul. Potrivit lui, Adrian Candu a fost audiat în cadrul comisiei parlamentare pe care o conduce timp de o oră.

Totodată, parlamentarul spune că până în luna august 2019 nu a existat un dosar întreg, comprehensiv, cu abordare sistemică pe furtul miliardului. Acest puzzle a fost artificial dezasamblat, circa 60-70 de dosare diferite, instrumentate de procurori diferiți astfel încât să nu existe nicio legătură între ele și să nu apară legătura logică dintre primul pas și ultimul pas în această fraudă bancară. „Eu sper foarte mult că raportul comisiei parlamentare ar ajuta oamenii legii. Dar sunt de acord că toată această informație există la Procuratură”, a declarat Alexandru Slusari.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.