Mihai Popșoi la Kiev: Obiectivul comun al Moldovei și Ucrainei este aderarea cât mai rapidă la UE

Moldova și Ucraina au un obiectiv comun – de a adera cât mai curând la Uniunea Europeană. Locul firesc al Republicii Moldova și Ucrainei este în marea familie europeană, a declarat ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, în cadrul vizitei la Kiev, unde s-a întâlnit cu omologul său ucrainean, Dmytro Kuleba, transmite IPN.

„Am convenit să consolidăm dialogul bilateral dintre țările noastre și să cooperăm mai strâns în domeniul economic, comercial, social, inclusiv în dezvoltarea infrastructurii transfrontaliere. Am discutat și despre progresul realizat de ambele țări pe dimensiunea integrării europene și am decis să intensificăm schimbul de informații și bune practici în acest domeniuˮ, a spus ministrul.

Cei doi oficiali au vorbit despre organizarea unei noi reuniuni a trilateralei Republica Moldova-Ucraina-România, în luna mai, la Chișinău. Mihai Popșoi l-a asigurat pe Dmytro Kuleba că Republica Moldova va sprijini ferm independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în limitele hotarelor recunoscute la nivel internațional.

În cadrul vizitei, ministrul afacerilor externe din Moldova, alături de omologul său ucrainean, au depus flori la peretele comemorativ în onoarea eroilor căzuți pentru libertatea Ucrainei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.