Mihai Moldovanu cere să fie restras postul de poliţie

Mihai Moldovanu, şeful Direcţiei sănătăţii, cere primarului interimar, Vlad Coteţ, sprijin pentru retragerea postului de poliţie din clădirea direcţiei, transmite Info-Prim Neo. Funcţia de şef al Direcţiei sănătăţii este disputată încă de la sfârşitul anului 2008. La ea pretinde atât Mihai Moldovanu, numit în funcţie de primarul capitalei, cât şi Ion Arteni, numit cu votul Consiliului municipal Chişinău. Între aceştia au avut loc mai multe conflicte. Postul de poliţie din sediul direcţiei a fost instalat la începutul lunii decembrie, la dispoziţia lui Arteni. Tot atunci a fost schimbat lacătul uşii de la intrare şi a uşii biroului şefului. Moldovanu a declarat luni, 23 februarie, la şedinţa operativă de la Primărie, că „postul de poliţie este instalat ilegal în clădire”. „Acesta activează pe baza unui contract încheiat între aparatul preşedintelui Consiliului municipal Chişinău (CMC) şi Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Contractul este semnat de Ion Arteni, care nu avea nici un drept să încheie un astfel de contract”, a spus Moldovanu. „Noi nu avem nevoie de acest post de poliţie. Niciodată la Direcţia sănătăţii nu a fost un asemenea post. Nici nu avem bani destinaţi pentru asemenea servicii”, a mai spus Moldovanu precizând că, până acum pe conturile Direcţiei generale Pază de stat a MAI au fost transferaţi peste 25 mii de lei. Recent Curtea de Apel Chişinău a decis că numirea în funcţie a lui Ion Arteni de către CMC este legală. O decizie asupra angajării lui însă nu a fost pronunţată. Reprezentantul în instanţă a lui Mihai Moldovanu a făcut recurs la Curtea Supremă de Justiţie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.