Mihai Mogîldea: Votarea unui nou plan de implementare a AA nu înseamnă și realizarea lui calitativă

Noua agendă privind Acordul de Asociere (AA) Republica Moldova-UE stabilește prioritățile la nivel general pentru anii 2021-2027 și coincide, practic, cu perioada de implementare a bugetului noului cadru financiar multianual, așa-numitul buget al Uniunii Europene. Este un lucru pozitiv, pentru că poate exista o congruență între dialogul UE-Moldova și mecanismele de susținere, a opinat Mihai Mogîldea, lider de echipă, Programul Europenizare, Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), la dezbaterea publică la tema „Despre ce este, cum evoluează și ce șanse are noul dialog UE-Moldova?”, organizată de Agenția de presă IPN.

„Agenda stabilește prioritățile generale. Dacă am face o comparație, ar fi, practic, similară agendei de guvernare, în care în Republica Moldova se stabilesc prioritățile de guvernare, după care vine Planul național de implementare a Acordului de Asociere, care ar coincide, la nivel național, cu Planul de acțiuni al Guvernului. Deci, în plan de implementare a Acordului de Asociere avem deja setate, pentru fiecare domeniu, ce acțiuni urmează a fi întreprinse, ce rezultate se doresc a fi atinse și care vor fi indicatorii setați, cum urmează să măsurăm rezultatele atinse. Avem aceste elemente, într-adevăr fundamentale pentru dialogul cu Uniunea Europeană. Pe de o parte, este foarte bine că schimbările la nivel politic în Republica Moldova s-au întâmplat înainte de aprobarea noii Agende de asociere, pentru că ambițiile actualei guvernări, în raport cu Uniunea Europeană, se pot regăsi, într-o anumită măsură, în această nouă Agendă de asociere, care a fost deja negociată în parametri generali cu Uniunea Europeană și urmează să vedem cât de ambițioși vom fi în perioada imediat următoare”, a menționat reprezentantul IPRE.

Potrivit lui, votarea unui nou Plan de implementare a Acordului de Asociere nu înseamnă și realizarea calitativă a acestui document. „Or, am avut restanțe foarte mari la acest capitol. Aceste documente trebuie să responsabilizeze guvernarea, astfel ca să aducă beneficii pentru cetățeni. Încă suntem la etapa în care nu a fost anunțat public conținutul acestor documente. Evident că acest lucru va avea loc în perioada imediat următoare. Este o parte a cutumei de negociere ca anumite aspecte să nu devină publice, ca să nu se afecteze procesul de negocieri dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova. Plus la asta, sunt mai degrabă aspecte tehnice, care, înainte de a ajunge la un consens cu Uniunea Europeană, evident că nu le putem publica, fără a avea și consimțământul din partea Uniunii Europene. Evident că discuțiile pe marginea noii Agende de asociere au avut loc la nivel de Guvern, la nivelul Comisiei Europene, dar, până la urmă, ține de cooperarea bilaterală dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova. Eu cred că în aceste noi documente vor fi regăsite toate acele priorități și viziuni, care sunt discutate la ora actuală, inclusiv la nivel declarativ”, a spus Mihai Mogîldea.

Totodată, liderul de echipă de la Institutul pentru Politici și Reforme Europene a subliniat că este important ca aceste două documente să responsabilizeze guvernarea, în așa mod încât ea să livreze reforme pentru cetățeni și să aducă impactul așteptat de către oameni.

Dezbaterea publică la tema „Despre ce este, cum evoluează și ce șanse are noul dialog UE-Moldova?” este ediția a 207-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Proiectul este defășurat de Agenția de presă IPN, cu susținerea Fundației germane „Hanns Seidel”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.