Mihai Mogîldea: Circa 60 de mii de cetățeni moldoveni ar putea vota online

Republica Moldova are nevoie de alternative de exprimare a votului, cum ar fi votul electronic sau cel prin corespondență, iar pentru implementarea lor e nevoie de un efort consolidat din partea instituțiilor publice, a societății civile, a mass-media. Metodele alternative, dacă nu vor fi implementate la alegerile parlamentare anticipate, acestea ar trebui aplicate la scrutinele ulterioare. Totodată, este important ca cetățenii să își poată exercita dreptul la vot pe parcursul mai multor zile, așa cum a fost în România, de exemplu, iar în astfel de cazuri rata de participare la alegeri va fi una mai mare, a opinat expertul Mihai Mogîldea, lider de echipă în cadrul Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), la dezbaterea publică „Metodele alternative de vot: beneficii și riscuri, pro și contra”, organizată de Agenția de presă IPN.

Potrivit lui
Mihai Mogîldea, votarea online și prin corespondență nu vor înlocui metoda clasică, prin care cetățeanul este prezent fizic la urna de vot, dar o vor completa. Există și anumite riscuri în voturile online și prin corespondență, iar acestea ar depind de integritatea organelor electorale.

Expertul IPRE a specificat că votul prin corespondență înseamnă vot anticipat - cetățeanul care alege această opțiune este rugat să voteze cu 7 zile înaintea scrutinului, astfel ca să existe o perioadă relevantă de timp în care buletinul de vot să ajungă la autoritățile responsabile de organizarea scrutinului. Mihai Mogîldea a menționat că atât cheltuielile pentru votul prin internet, cât și cele pentru votul prin corespondență, sunt acoperite de către stat. În același timp, în cazul votului clasic, cetățenii ar cheltui mulți bani pentru a se deplasa la o secție de votare și aceasta este valabil în special în cazul diasporei.

„În cazul votării online, e nevoie de asigurarea securității datelor culese, de a explica cetățenilor modul în care se votează, este nevoie de o campanie de informare privind implementarea modalităților alternative de vot. În cazul votului prin corespondență, ca și în cazul votului online, cetățenii trebuie să obțină confirmare că votul lor a ajuns la unitatea electorală respectivă”, a detaliat Mihai Mogîldea.

În ceea ce privește riscurile pe care le are votarea prin corespondență, expertul a opinat că, în cazul Republicii Moldova, este important rolul pe care îl are „Poșta Moldovei”, care ar fi fost implicată în niște scheme de corupție. „Totodată, riscurile depind și de capacitatea instituțiilor de resort de a desfășura o campanie eficientă de informare privind votul electronic și votul prin corespondență. La prima etapă de implementare a acestor două noi tipuri de vot, va participa un număr mic de cetățeni, iar votul prin corespondență implică și anumite costuri”, a spus Mihai Mogîldea.

„Există circa 60 de mii de cetățeni moldoveni, care se în prealabil se înscriu electronic pentru a putea participa la vot și ei sunt primii care ar putea vota electronic sau prin corespondență. În prezent, nu există estimări câți cetățeni moldoveni vor participa la următoarele alegeri, dar experiența ultimilor ani a arătat că a crescut interesul cetățenilor de a participa la vot, astfel că numărul persoanelor care au dorit să voteze peste hotare a fost mai mare decât numărul buletinelor de vot tipărite pentru moldovenii din diasporă”, a atenționat expertul IPRE.

Dezbaterea publică „Metodele alternative de vot: beneficii și riscuri, pro și contra” este ediția a 182-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, desfășurată de IPN, cu susținerea Fundației germane „Hanns Seidel”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.