[- Cum apreciaţi situaţia social-politică din R. Moldova la doi ani după alegerile parlamentare din 6 martie 2005?]
Alegerile parlamentare au adus câteva elemente noi în sistemul politic din R. Moldova. În primul rând, este vorba de parteneriatul politic între opoziţia creştin-democrată şi partidul de guvernământ, parteneriat care a dat un plus de imagine Partidului comuniştilor şi a redus la tăcere opoziţia din Legislativ. Celelalte partide parlamentare încearcă din răsputeri să-şi stabilizeze poziţia politică, însă eforturile lor sunt adesea ineficiente. Datorită situaţiei create în Parlament, opoziţia îşi joacă rolul de figurant în procesul politic, iar abordările ei sunt adesea hazardate şi ineficiente. Lamentările de genul că guvernarea este comunistă şi trebuie să plece, fără a încerca o analiză amplă şi detaliată a fenomenului coruperii statului şi uzurpării puterii în stat, nu au cum să-ţi aducă suporteri. Opoziţia este încă corigentă la acest capitol.
În al doilea rând, parteneriatul politic a consolidat şi mai mult puterea partidului de guvernământ şi a slăbit şi mai mult opoziţia. Aceste efecte au generat frustrări pe segmentul opoziţionar şi aceste frustrări domină la ora actuală viaţa politică de la noi. Mai rău, frustrările în lanţ au produs un soi de psihoză generală, ce determină cetăţeanul simplu să-şi inhibeze speranţele. Acest lucru mi se pare cel mai periculos pentru realizarea unei schimbări pe măsură.
[4 aprilie a produs o psihoză generală care a inhibat speranţele cetăţenilor]
[- Formulaţi plusurile şi minusurile esenţiale profilate pe parcursul acestor 2 ani în tabăra guvernării şi, respectiv, a opoziţiei, din punctul Dvs. de vedere].
Dacă e să vorbim de guvernare, realizarea cea mai importantă a fost dispersarea opoziţiei şi consolidarea imaginii internaţionale. Prin parteneriatul politic cu o parte a opoziţiei, partidul de guvernământ a demonstrat că poate guverna conform principiilor democratice, iar opoziţia poate contribui „constructiv” la realizarea actului guvernării „în numele interesului naţional”. Sună frumos şi tranchilizant pentru cetăţeanul moldovean, dar mai ales pentru ochiul vigilent al Occidentului. Opoziţia, la rândul său, a reuşit să se complacă în rolul de victimă şi să stea cuminte în fotoliile parlamentare. În 2 ani de mandat, opoziţia nu a întreprins nicio acţiune de răsunet în plan naţional. Ne-am putea pomeni să ne întrebăm ce fac partidele politice de opoziţie. Şi dacă auzim cetăţenii întrebând-se cine sunt aceşti liberali sau social-democraţi, nu ar trebui să ne grăbim să-i judecăm prea aspru, pentru că s-ar putea ca cetăţenii să nu fi auzit de ei.
Cât priveşte ratările esenţiale ale guvernării, ele sunt câteva. În primul rând, pierderea pieţei estice reprezintă cea mai mare lovitură dată economiei naţionale în ultimul deceniu. Nici chiar criza financiară din Rusia de la sfârşitul anilor 90 nu a avut efecte atât de dezastruoase. În al doilea rând, mimarea reformelor a afectat grav procesul de integrare europeană. Acest obiectiv al Moldovei intră, încetul cu încetul, în câmpul mitologiei. Europa nu are nicio strategie pentru masivul estic, iar Moldova este lăsată, se pare, pentru totdeauna în noua vecinătate a Uniunii Europene. În al treilea rând, deteriorarea relaţiilor cu vecinii a împins RM într-o izolare internaţională fără precedent. La ora actuală, Moldova nu mai are niciun avocat puternic în plan internaţional.
Opoziţia s-a autoexilat în „turnul de fildeş” şi strigă, chemând lumea să o sprijine. Ar putea avea succes, dacă ar coborî din turn pe pământ. Fără mijloace moderne de comunicare ar putea avea mari dificultăţi de transmitere a mesajului, iar potenţialii receptori ar putea să nu audă strigătele disperate ale opoziţiei.
[Cetăţeanul, marele perdant al „reformelor” guvernării]
[- Ce a avut de câştigat sau de pierdut, după caz, cel mai mult populaţia RM pe parcursul acestor doi ani de actuală configuraţie politică a Legislativului?]
Nu ştiu ce au avut de câştigat cetăţenii, dar de pierdut, au pierdut cu siguranţă. Cel mai important lucru este că reformele nu se fac în tempourile cerute de situaţia actuală în care se află societatea noastră şi acest lucru afectează procesul de integrare europeană. Reformele nu se fac prin rapoarte şi discursuri publice, ci prin asumarea responsabilităţii şi implementarea principiilor şi normelor. Or, ultimele nu fac parte din instrumentarul reformator al guvernării. Ceea ce s-a întâmplat în ultimii doi ani, în acest sens, denotă o stagnare evidentă la capitolul reforme. Aproape că s-a finisat implementarea SCERS şi a Planului Comun de Acţiuni RM-UE, iar rezultatele nu sunt deloc simţite de cetăţeni. Mai mult, Bruxellesul ne avertizează că avem grave probleme cu drepturile omului, corupţia, libertatea mass-media etc. Pentru ce facem reforme atunci, daca ele nu sunt în măsură să asigure respectarea libertăţilor cetăţeneşti fundamentale? Marele perdant în această situaţie este, evident, cetăţeanul.
[- Credeţi că până la sfârşitul mandatului pot interveni schimbări semnificative în configuraţia Parlamentului şi a societăţii moldoveneşti în ansamblu? Care ar fi acestea?]
Este foarte dificil de făcut anumite pronosticuri. Apropierea alegerilor parlamentare ar putea determina PPCD să nu se simtă atât de confortabil în parteneriatul politic cu puterea. Cu siguranţă, vom asista la disocierea creştin-democraţilor de comunişti. În rest, nu cred că se va întâmpla mare lucru. Regruparea politică pe segmentul opoziţiei în ajunul alegerilor parlamentare nu va mai fi atât de spectaculoasă şi nu cred ca va trezi mare avânt democratic în rândul cetăţenilor simpli.
[- Cum apreciaţi relaţiile moldo-române şi cele moldo-ruse şi cum influenţează acestea procesul de integrare europeană a RM?]
Relaţiile cu Federaţia Rusă au fost în permanenţă sub zodia diletantismului. Din păcate, niciun guvern moldovean nu a reuşit să construiască aceste relaţii în baza intereselor naţionale ale R. Moldova. Rusia, pe lângă rolul de mare putere, pe care şi-l arogă, reprezintă o cultură specifică, dominată în permanenţă de obsesia intereselor sale în spaţiul post-sovietic. Încercarea stângace de a „pune Rusia la punct” pe care am urmărit-o în 2004-2006 este o consecinţă a lipsei de viziuni în politica noastră externă vizavi de vecinul de la Est. Acest lucru a produs grave consecinţe, Occidentul întrebându-se dacă mai există ceva logică în acţiunile guvernării moldovene. Renunţarea la „linia dură” în relaţiile cu Rusia după sistarea importurilor producţiei agricole şi „renegocierea” preţurilor la gaze a demonstrat o dată în plus lipsa de instrumente în realizarea unei politici externe temeinice pe vectorul estic.
[O guvernare fără principii şi fără clarviziune]
Relaţiile cu România reprezintă în continuare hârtia de turnesol a orientării pro-ruse a RM. „Hăcuirea” verbală a României, ori de câte ori se doreşte o apropiere de Rusia, a devenit o normă pentru guvernarea de la Chişinău. Această abordare nu numai că nu aduce beneficii Moldovei, ci influenţează şi va influenţa în continuare negativ poziţia şi beneficiile RM în sistemul de nouă vecinătate a UE. Abordările Chişinăului în relaţiile moldo-române denotă şi elementul de grotesc, dar şi carnavalesc al politicii noastre externe, prea puţin raţională şi mai puţin benefică cetăţenilor. Modul în care se construiesc relaţiile cu Federaţia Rusă şi România nu ajută nicicum procesul de integrare europeană, care necesită, în primul rând, respectarea principiilor şi clarviziune. Or, guvernarea de la Chişinău duce o lipsă cronică şi de una, şi de alta.
