Mihai Godea îndeamnă găgăuzii să ignore referendumurile din 2 februarie

Preşedintele Partidului Acţiunea Democratică, Mihai Godea, deputat în Parlament, îndeamnă locuitorii din UTA Găgăuzia să ignore referendumurile care urmează să aibă loc la 2 februarie. Politicianul consideră că rezultatele acestora vor fi utilizate  pentru şantaj politic, în defavoarea tuturor cetăţenilor Republicii Moldova, transmite IPN.

„UTA Găgăuzia este parte a Republicii Moldova, şi la bune, şi la rele, indiferent de ce spun unii politicieni. Dacă acest referendum îi face pe unii găgăuzi să se simtă mai liberi, mai autonomi, ţin să-i dezamăgesc. Acest referendum nu ar fi fost posibil fără acordul de la Chişinău. Stimaţi cetăţeni, aici oligarhii de la putere vă folosesc, lor le trebuie un pretext de ce întârzie reformele, le este mai uşor să arate spre Comrat decât să explice europenilor de ce după 4 ani de reforme Moldova se sufocă în corupţie”, a declarat Mihai Godea, la o conferinţă de presă.

Locuitorii din Găgăuzia nu trebuie să devină instrumente de şantaj în mâinile olagarhilor de la Chişinău, a spus politicianul. „Îi invit să-şi pună întrebările: Care sunt forţele ce au susţinut ascensiunea başcanului Mihail Formuzal şi înregistrarea partidului său în doar 2 săptămâni, cine a susţinut majoritatea din Adunarea Populară? Două partide mari de la guvernare controlează afacerile din Găgăuzia”, a subliniat preşedintele PAD.
 
Mihai Godea s-a referit la suma de jumătate de milion de lei oferită de către omul de afaceri Renato Usatîi pentru desfăşurarea plebiscitelor. „Vedem cine finanţează cu tupeu aceste iniţiative declarate ilegale. Aceste personaje se consideră nişte emisari ai Kremlinului. Referendumul din 2 februarie nu este recunoscut naţional şi internaţional, rezultatele referendumului vor fi folosite ca şantaj politic. Stimaţi cetăţeni din Găgăuzia, vă îndemn să ignoraţi acest referendum”, a încheiat politicianul.

În noiembrie 2013, Adunarea Populară Găgăuză a decis desfăşurarea referendumului legislativ pentru autodeterminarea externă a locuitorilor din regiunea găgăuză şi a referendumului consultativ cu 2 subiecte: 1. Cu privire la aderarea Moldovei la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan şi 2. Cu privire la aderarea la Uniunea Europeană. Judecătoria Comrat a anulat hotărârile respective.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.