Mihai Godea: economia ţării este controlată de Vladimir Voronin, Vlad Plahotniuc şi Vlad Filat

Candidatul independent pentru funcţia de primar general al capitalei, Mihai Godea, susţine că instabilitatea politică şi lipsa reformelor sunt cauzate de existenţa unor grupuri de business care controlează sfera economică şi cea politică a ţării. Fostul prim-vicepreşedinte al PLDM a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă că Vladimir Voronin, Vlad Plahotniuc şi Vlad Filat sunt capii celor trei grupuri influente care stagnează dezvoltarea Republicii Moldova, transmite Info-Prim Neo. „Când clanul Voronin guverna Republica Moldova, instituţiile funcţionau într-un anumit fel. Acum interesele s-au ciocnit între trei poluri şi de aici vine nealegerea preşedintelui, instabilitatea politică şi stagnarea economică. Trăim într-un stat capturat cu o economie capturată de către grupurile de business”, a menţionat Mihai Godea. Conform declaraţiilor politicianului, lupta de interese dintre cei trei „Vlazi” cauzează lipsa unei creşteri economice, iar toate promisiunile de investiţii în municipiul Chişinău sunt vorbe în vânt. „Lupta între aceste corporaţii de business nu lasă loc pentru business-ul mic şi mijlociu. Acest lucru este cauzat şi de multiplele controale efectuate de către aceste grupuri. Atunci când va fi găsită interferenţa intereselor celor trei grupuri chiar şi şeful statului va fi ales”, a explicat Mihai Godea. Politicianul a menţionat că va lupta, în continuare, pentru desprinderea business-ului de politică şi că va veni mai târziu cu informaţii şi probe despre sectoarele economice şi politice ale ţării asupra cărora aceste trei grupuri exercită influenţă. În privinţa campaniei electorale, Mihai Godea le-a spus jurnaliştilor că a depistat conturi de-ale sale pe reţeaua de socializare Facebook care nu-i aparţin. În opinia lui, conturile date au fost creat ad-hoc, pentru a fi utilizate în calitate de instrumente pentru dezinformarea opiniei publice. Într-o altă ordine de idei, Mihai Godea, a mai spus că i-a solicitat preşedintelui Parlamentului, Marian Lupu, oferirea unui birou separat pentru a putea activa în calitatea sa de deputat neafiliat. El a menţionat că îşi va păstra doar funcţia de membru al comisiei parlamentare din care face parte, însă se va retrage din Biroul Permanent şi delegaţiile parlamentare.
  • mihai godea despre grupurile de interese.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.