Mihai Ghimpu va semna Mesajul şefilor de stat din CSI cu prilejul aniversării a 65-a a victoriei asupra fascismului
Republica Moldova va semna Mesajul şefilor de stat din CSI adresat veteranilor războiului şi persoanelor care au activat în spatele frontului cu prilejul aniversării a 65-a a victoriei în cel de-al doilea război mondial. Preşedintele interimar al ţării, Mihai Ghimpu, i-a comunicat acest lucru ambasadorului Federaţiei Ruse la Chişinău, Valeri Kuzmin. Mihai Ghimpu şi diplomatul rus au avut o întrevedere vineri dimineaţă, 7 mai, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al preşedinţiei.
Valeri Kuzmin l-a informat pe Mihai Ghimpu despre agenda finală a Summit-ului informal al şefilor de stat din CSI, care se va desfăşura pe 8 mai la Moscova şi la care va participa Mihai Ghimpu, precum şi despre documentele propuse pentru examinare.
În cadrul întrevederii, a fost făcută o trecere în revistă a planului de acţiuni care vor fi organizate pe 9 mai în Republica Moldova cu prilejul victoriei asupra fascismului, iar Valeri Kuzmin l-a informat pe preşedinte că misiunea diplomatică va participa la toate manifestările organizate de autorităţile moldave la nivel de stat, se mai spune în comunicat.