Mihai Ghimpu va participa la comemorarea a 600 de ani de la Bătălia de la Grunwald
Preşedintele interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu va participa la activităţile organizate cu prilejul împlinirii a 600 de ani de la bătălia de la Grunwald, care vor avea loc pe 15 iulie în Polonia, transmite Info-Prim Neo cu referire al serviciul de presă al Preşedinţiei.
Mihai Ghimpu, alături de alţi şefi de state, va depune flori la monumentul Bătăliei de la Grunwald, va vizita muzeul din localitate şi va participa la alte manifestări organizate cu ocazia acestui eveniment.
Bătălia de la Grunwald din 1410 s-a dat între armatele poloneze, lituaniene şi aliaţii lor cu trupele Ordinului Teuton. În urma acestei bătălii, în care de partea aliaţilor au participat şi 400 de ostaşi moldoveni, trimişi de domnitorul Alexandru cel Bun, Statul Monastic al cavalerilor teutoni a fost învins în mod decisiv şi nu şi-a mai revenit niciodată.
În timpul aflării sale în Polonia, preşedintele Mihai Ghimpu va avea întrevederi cu preşedinţii Poloniei, Lituaniei, României şi Cehiei, în cadrul cărora vor fi abordate aspecte ale colaborării bilaterale a Republicii Moldova cu statele respective.
Surse din cadrul Preşedinţiei au comunicat pentru agenţie că Mihai Ghimpu va zbura cu o cursă obişnuită spre Polonia în seara zilei de astăzi, 14 iulie. Astfel, spicherul va lipsi de la şedinţa de mâine a legislativului. La cea de vineri, 16 iulie, va fi prezent.