Mihai Ghimpu va accepta negocieri cu PCRM doar când partidul va recunoaşte AIE
Preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a declarat, joi, la o conferinţă de presă că va accepta negocieri cu PCRM numai dacă partidul şi liderul acestuia, Vladimir Voronin, va recunoaşte Alianţa pentru Integrare Europeană, transmite Info-Prim Neo.
„Voronin nu a solicitat o întrevedere cu alianţa. Iarăşi umblă cu ideile lui că nu recunoaşte alianţa. Cum să nu recunoşti alianţa, pentru că alianţa înseamnă democraţie, iar democraţia înseamnă o majoritate parlamentară. Şi dacă nu recunoşti această majoritate parlamentară, care se numeşte AIE, apoi cum altfel? Să recunoască alianţa şi atunci o să ne întâlnim şi o să discutăm”, a spus Mihai Ghimpu.
Potrivit liberalului, cât este în vigoare Acordul AIE, PL îl susţine pe Marian Lupu la funcţia de preşedinte. Dacă Marian Lupu nu candidează, atunci e nevoie de discuţii în Consiliului alianţei. „Dacă se pune problema să votăm un alt candidat, atunci vom discuta la partid şi vom vedea care este hotărârea noastră”, a declarat Mihai Ghimpu.
La finele sesiunii de toamnă-iarnă, Vladimir Voronin a făcut un apel către majoritatea parlamentară, menţionând că este deschis să negocieze cu fiecare partid în parte în vederea identificări candidaturii potrivite pentru funcţia de preşedinte al statului.
Parlamentul va încerca repetat să aleagă preşedintele pe 15 ianuarie. Marian Lupu a anunţat că nu va mai candida.