Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu a declarat că în 5-10 zile s-ar putea ca partidele pro-europene să ajungă la o înţelegere şi conveni asupra formării noului Guvern. Totodată, liderul PL a menţionat în cadrul declaraţiilor din timpul şedinţei Parlamentului că preşedintele Republicii Moldova nu trebuie să se grăbească la acest capitol, transmite IPN.
„Preşedintele Nicolae Timofti nu trebuie să se grăbească până nu există o majoritate parlamentară care să îşi asume responsabilitatea de a forma şi a susţine Guvernul în reformele pe care trebuie să le facă. Termen mai avem, Constituţia încă ne permite”, a menţionat Ghimpu.
Liderul PL a declarat că este posibilă o nouă întâlnire săptămâna viitoare cu oficiali europeni, iar mâine vor avea loc consultări cu preşedintele republicii.
Totodată, Mihai Ghimpu a menţionat că pentru a ajunge la un consens, PLDM trebuie să convoace şedinţa consiliului naţional al partidului ca să anuleze decizia de a nu participa la negocieri. „Aşteptăm să vedem ce decide PLDM. Trebuie să ne aşezăm la masă şi să schimbăm ceea ce n-am reuşit în ultimii 6 ani”, a continuat preşedintele PL.