Mihai Ghimpu se va întâlni cu Papa Benedict al XVI-a
În perioada 23-26 mai, preşedinte interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, va efectua o vizită oficială la Roma, la invitaţia preşedintelui Camerei Deputaţilor a Parlamentului Republicii Italiene. În seara zilei sosirii în Italia, Mihai Ghimpu va avea o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii moldovenilor din Italia, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Parlamentului.
Luni, 24 mai, preşedintele interimar va avea, la Vatican, întrevederi cu Sancţitatea Sa Papa Benedict al XVI-a şi cu secretarul de stat al Sfântului Scaun, cardinalul Tarcisio Bertone. În aceeaşi zi, Mihai Ghimpu se va întâlni cu preşedintele Camerei Deputaţilor a Republicii Italiene, Gianfranco Fini.
Programul vizitei mai include o reuniune cu un grup de oameni de afaceri din Italia organizată cu sprijinul Academiei Europene pentru Relaţii Economice şi Culturale, întâlniri cu membrii Grupului de Prietenie cu Republica Moldova din cadrul Camerei Deputaţilor, cu vicedirectorul general al Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură a ONU, Changchui He, cu preşedintele Fondului Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă, Kanayo Nwanze şi cu preşedintele Regiunii Lazio, Renata Polverini.
Preşedintele Mihai Ghimpu, de asemenea, va acorda interviuri pentru postul de televiziune Rai 2 şi pentru ziarul „La nostra gazzetta”.
Din componenţa delegaţiei care îl va însoţi pe preşedinte fac parte prim-vicepreşedintele Parlamentului, Serafim Urecheanu, vicepreşedintele Alexandru Stoianoglo, preşedintele fracţiunii Partidului Liberal Democrat, Mihai Godea şi deputatul liberal Gheorghe Brega, membru al Comisiei protecţie socială, sănătate şi familie.