Mihai Ghimpu pleacă mâine în Cipru
Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, va participa la Conferinţa europeană a preşedinţilor de parlament, care se va desfăşura în perioada 10-12 iunie la Limassol, Cipru, transmite Info-Prim Neo cu referire la serviciul de presă al legislativului.
La conferinţă sunt aşteptaţi 350 de participanţi din 47 de state. Principalele subiecte care urmează a fi discutate vizează drepturile şi responsabilităţile opoziţiei în cadrul parlamentului, precum şi rolul instituţiilor parlamentare în respectarea drepturilor fundamentale ale omului la nivel internaţional şi implementarea principiului non-discriminării.
La reuniune Mihai Ghimpu va rosti un discurs, iar în final va participa la o conferinţă de presă. Potrivit agendei de lucru în Cipru, Mihai Ghimpu va avea întrevederi bilaterale cu mai mulţi oficiali prezenţi la eveniment: preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Mevlüt Çavusoglu, preşedintele Camerei Reprezentanţilor Republicii Cipru, Marios Garoyian, preşedintele Senatului Republicii Polonia, Bogdan Borusewicz.
La întoarcerea din Cipru, Mihai Ghimpu se va întâlni la Atena cu reprezentanţii comunităţii cetăţenilor moldoveni din Grecia.
Prima Conferinţă europeană a preşedinţilor de Parlament a avut loc în 1975, iar potrivit regulamentului, reuniunea are loc o dată la doi ani.