Mihai Ghimpu: Federaţia Rusă trebuie să-şi onoreze angajamentele asumate la Istanbul

Reprezentanţii tuturor delegaţiilor internaţionale, aflate la Chişinău cu ocazia summitului CSI, au dorit noilor autorităţi moldoveneşti să rezolve problema ce ţine de alegerea preşedintelui ţării, a declarat vineri, 9 octombrie, preşedintele interimar al R. Moldova, Mihai Ghimpu, după întâlnirea cu preşedintele rus Dmitri Medvedev, transmite Info-Prim Neo. Ghimpu a spus că printre problemele discutate cu Medvedev se numără şi problema transnistreană, prezenţa militară rusă pe teritoriul R. Moldova. „Federaţia Rusă este dispusă să ne ajute în vederea soluţionării conflictului transnistrean. Am rugat să fie întreprinse măsurile necesare. Ca şi până acum, soluţionarea problemei nu depinde numai de R. Moldova şi Federaţia Rusă, dar şi de Smirnov (liderul regimului de la Tiraspol – n.r.). Federaţia Rusă trebuie să-şi îndeplinească angajamentele asumate la Istanbul, cu atât mai mult că nimeni nu intenţionează să construiască baze militare aici. Sunt muniţii vechi, care trebuie să fie evacuate de pe teritoriul R. Moldova”, a subliniat Ghimpu. Întrunirea lui Ghimpu cu Medvedev a fost ultima întâlnire bilaterală cu participarea reprezentanţilor R. Moldova, în cadrul summitului CSI de la Chişinău. Medvedev urmează să se mai întâlnească cu preşedintele Armeniei şi preşedintele Azerbaidjanului, pentru a discuta conflictul din Nagorno-Karabakh. Cel mai important document discutat vineri la Consiliul şefilor statelor CSI, a fost hotărârea privind măsurile de lichidare a consecinţelor crizei economice mondiale. Următoarea întâlnire a şefilor statelor CSI va avea loc în mai 2010 şi va fi una neoficială, după care Consiliul preşedinţilor se va întruni în decembrie 2010.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.