Mihai Ghimpu: Catan îndeplineşte comanda lui Filat

Preşedintele interimar, Mihai Ghimpu, îl acuză pe ministrul afacerilor interne, Victor Catan, că îndeplineşte comanda premierului Vlad Filat. Preşedintele a făcut această declaraţie deranjat de faptul că presa nu avut acces în încăperea ministerului unde sunt depozitate dosarele foştilor deportaţi, care sunt acum transmise Arhivei Naţionale, transmite Info-Prim Neo. Şeful Direcţiei intervenţii operative a MAI, Iurie Burca, a menţionat că în acea încăpere, pe lângă dosarele foştilor deportaţi, sunt păstrate şi dosarele personale ale colaboratorilor MAI, precum şi alte acte importante cu parafa secret de stat. De aceea, în încăpere nu pot intra decât persoanele care, conform legii, au acces la secretele de stat. Ministrul Victor Catan a declarat că fondul arhivistic al MAI conţine peste160 de mii de dosare, din care peste 40 de mii care se referă la represiunile politice din perioada anilor 1930-1951 şi că nici unul dintre acestea nu au fost distruse. Preşedintele interimar îl contrazice, spunând că de deţine copii ale unor dosare care au fost distruse. Inclusiv în anul 1999, când ministru de interne a fost tot Victor Catan, a fost distrus integral fondul de dosare de urmarire operativă, a declarat Mihai Ghimpu. Potrivit dosarelor din custodia MAI, peste 12 mii de familii au fost recunoscute drept victime ale represiunilor politice.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.