Mihai Ghimpu: Avem alternativă, în caz că şeful statului nu va fi votat
Spicherul Mihai Ghimpu, care exercită momentan şi interimatul şefului de stat, susţine că există alternative, în caz că Partidul Comuniştilor va refuza să susţină prin vot candidatura Alianţei pentru Integrarea Europeană (AIE) la funcţia de preşedinte al R. Moldova, transmite Info-Prim Neo.
„Preşedintele va fi ales constituţional. Mizăm pe două găselniţe în lege, lucru care ne face să fim siguri că PCRM va susţine candidatura AIE”, a declarat preşedintele Parlamentului aseară, 14 septembrie, în emisiunea Profunzime, la ProTV Chişinău.
Nu este pentru prima dată când Mihai Ghimpu se referă la soluţii ale coaliţiei majoritare pentru alegerea preşedintelui, însă niciodată nu precizează care sunt acestea, în pofida insistenţelor jurnaliştilor.
Spicherul a mai spus că a avut discuţii cu mai mulţi deputaţi din fracţiunea PCRM şi este convins că mai mult de 8 deputaţi comunişti vor vota candidatura AIE la funcţia de şef al statului. „Nu pot să spun cine sunt acele persoane. Nu este exclus că şi Vladimir Voronin (liderul PCRM) va vota pentru candidatura alianţei”, a menţionat Mihai Ghimpu.
Greii PCRM au declarat de mai multe ori că nu vor participa laalegerea şefului statului, până când nu se va constitui o coaliţie de centru-stânga, promovată de către comunişti.
Atât deputaţii AIE, cât şi cei din PCRM susţin că nu doresc alegeri anticipate în anul viitor. Totodată ei nu exclud posibilitatea desfăşurării scrutinului anticipat, acuzându-se reciproc de responsabilitatea pentru acesta.
Preşedintele R. Moldova este ales prin vot secret cu 61 de voturi ale deputaţilor. În Parlamentul de legislatura a XVIII coaliţia majoritară – AIE (PLDM, PL, PDM şi AMN) are 53 de mandate, iar PCRM – 48.