Mihai Ghimpu anunţă condiţiile unei eventuale coaliţii postelectorale cu comuniştii

Preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, nu exclude o posibilă coaliţie postelectorală cu Partidul Comuniştilor, în condiţiile în care liderul Vladimir Voronin îşi va schimba radical viziunile. Anunţul a fost făcut de către Mihai Ghimpu în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune „Publika TV”, transmite IPN.

Liderul PL s-a arătat convins că după 30 noiembrie în Parlament vor accede trei partide proeuropene, PL, PLDM şi PDM, care vor continua vectorul proeuropean, şi PCRM, pe de altă parte. Ghimpu a spus că va face alianţă postelectorală cu PDM, iar cu PCRM va face alianţă doar în cazul când Voronin va   recunoaşte identitatea, limba română și faptul că Moldova este ocupată de Rusia.

Ghimpu a ţinut să precizeze încă odată că PL îl va propune şi îl va înainta pe vicepreşedintele formaţiunii, Dorin Chirtoacă, la funcţia de şef al Guvernului.

Referindu-se la opţiunea sa pro NATO, Ghimpu a argumentat că nu poate fi vorba de neutralitate în condiţiile când pe teritoriul ţări există o armată străină, iar evenimentele din Ucraina demonstrează cât de necesară este protecţia Blocului Nord-Atlantic. „Aşa state ca Polonia, ţările baltice, Bulgaria, care au avut de furcă cu ruşii, au aderat la NATO şi sunt în siguranţă. Statul nostru nu poate să asigure securitatea cetăţenilor în caz de invazie străină. Iar NATO, pe lângă pace, mai înseamnă şi bunăstare, deoarece fluxul de investiţii străine este mai mare”, a conchis liderul liberal.

Mihai Ghimpu susţine că Federaţia Rusă a găsit o nouă modalitate de a controla şi invada Republica Moldova şi anume prin accederea partidelor proruse la guvernare. „Nu este nevoie de a folosi tancurile pentru a ne cuceri. Pur şi simplu, finanţează din gros partide conduse de oameni loiali lor, iar după ce aceste partide vor ajunge la guvernare, să facă politica Kremlinului în această ţară”, a declarat Ghimpu.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.