Migraţia va fi integrată în strategia Naţională de Dezvoltare

Un proiect de integrare a domeniului migraţiei în Strategia Naţională de Dezvoltare a Republicii Moldova a fost lansat miercuri, 9 noiembrie, la Chişinău. Potrivit consilierului primului ministru, Victor Lutenco, proiectul are ca obiectiv de bază susţinerea Guvernului în elaborarea politicilor migraţioniste eficiente, transmite Info-Prim Neo. Proiectul este lansat cu sprijinul agenţiilor ONU, PNUD şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, fiind finanţat de către Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare. „Este foarte importantă integrarea migraţiei în politicile naţionale deoarece acest fenomen afectează direct societatea. 1/3 din forţa de muncă a Moldovei munceşte în străinătate. Migraţia nu mai este un fenomen ignorat de autorităţi”, a menţionat la lansarea proiectului consilierul prim-ministrului pe politici sociale, Victor Lutenco. Potrivit statisticilor prezentate, aproximativ 700 de mii de cetăţeni moldoveni muncesc peste hotare, iar banii trimişi de aceştia în ţară constituie 25% din PIB. „În acest fel migraţia defineşte prezentul societăţii şi are un rol decisiv pentru viitor. Viziunea de bază a Guvernului cu privire la migraţie este de a amplifica avantajele şi de a diminua efectele negative”, a spus Victor Lutenco. Proiectul este construit pe rezultatele iniţiativei UE-ONU pentru Migraţie şi dezvoltare, care a explorat conexiunile între migraţie şi dezvoltare prin intermediul a 5 proiecte implementate în Moldova. Acestea s-au axat pe domenii ca remitenţele, comunităţile, capacităţile şi drepturile migranţilor, abordând impactul negativ al migraţiei asupra copiilor lăsaţi acasă, susţinerea migranţilor în atingerea obiectivelor propuse, în special acumularea economiilor şi investirea capitalului şi creşterea culturii financiare în zonele rurale din ţară. Coordonatorul rezident al ONU în Moldova, Kaarina Immonen, a menţionat că în contextul erei conexiunilor globale şi fluxului transnaţional, migranţii tot mai mult menţin şi dezvoltă relaţiile sociale, investind simultan în ţările de baştină şi în statele gazdă. „Sper că noul proiect va explora în continuare cum abilităţile şi capacităţile migranţilor pot fi benefice procesului de dezvoltare în Moldova”, a spus Kaarina Immonen. Proiectul va dura până în decembrie 2012. În această perioadă vor fi organizate consultaţii privind politicile migraţioniste între instituţiile din Moldova active în domeniul migraţiei şi vor fi întărite capacităţile acestor instituţii în evaluarea, planificarea, implementarea şi monitorizarea politicilor migraţioniste.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.