Plecarea părinţilor peste hotare cauzează numeroase probleme psihice copiilor. Aceştia deseori devin introvertiţi. Uneori fenomenul migraţiei duce şi la sinuciderea copiilor, constată Grupul de Lucru pentru Monitorizarea Drepturilor Copilului în Moldova, care a realizat un sondaj la tema: „Dreptul Copilului de a nu fi separat de părinţi”, prezentat joi, 6 mai, la o conferinţă, transmite Info-Prim Neo. Timp de două luni, cei 25 de copii care fac parte din grup au lucrat asupra raportului de monitorizare. Au fost intervievaţi 59 de copii din diferite localităţi ale republicii, cu vârsta cuprinsă între 11 şi 17 ani. Unul din tinerii care a lucrat asupra raportului, Lidia Criciu, din oraşul Sângerei, spune că copii, părinţii cărora au plecat peste hotare şi i-au lăsat în grija tutelei, de cele mai multe ori abandonează şcoala sau lipsesc de la ore pentru că au foarte multe lucruri de făcut. „Unii abandonează şcoala pe motiv că nu au interes sau nu sunt stimulaţi să o frecventeze. Din banii pe care îi trimit părinţii, copii îşi găsesc alte activităţi care nu sunt întotdeauna în favoarea lor. Sunt copii care lipsesc de la şcoală pentru că trebuie să se ocupe de gospodărie, de fratele mai mic, de animale etc”, a menţionat Lidia Criciu. Pe lângă încălcarea dreptului la o familie, copiilor li se încalcă dreptul la joacă, dreptul la opinie, dreptul la supraveghere şi susţinere. Sabin Cernovat, din oraşul Briceni, spune că copii sunt discreditaţi, nu li se cere opinia. „Părinţii nu cer opinia copiilor atunci când pleacă peste hotare. Cum se vor simţi aceştia? Cine să le fie tutelă? Cum se vor simţi când vor fi singuri? Cine se va ocupa de treburile casnice? etc. Sunt părinţi care pleacă noaptea fără să-şi ia rămas bun de la copii şi aceştia din urmă rămân confuzi, au multe întrebări la care nimeni nu poate răspunde, se inhibează, devin agresivi”, spune elevul. Comisia pentru protecţie socială, sănătate şi familie a examinat problemele cu care se confruntă copii în urma plecării părinţilor peste hotare, a menţionat preşedintele comisiei, Liliana Palihovici. În urma unui studiu, s-a constatat că numărul cazurilor de suicid a copiilor părinţii cărora sunt peste hotare a crescut de două ori. De aceea, decizia comisiei, a fost să solicite Guvernului, Ministerului Educaţiei şi Ministerului Finanţelor să analizeze situaţia de a introduce în şcoli unităţii de psiholog pedagocic, care să lucreze cu copii şi să le ofere consultanţă necesară acestor copii. „Guvernul Republicii Moldova negociază semnarea acordurilor cu diferite ţări, în special cu ţările unde sunt plecaţi cetăţenii moldoveni, pentru ca la întoarcere, cei plecaţi să beneficieze de pe urma contribuţiilor pe care le-au onorat la bugetul asigurărilor în ţările unde au fost plecaţi, anii când muncesc acolo să poată fi calculaţi pentru anii la pensie, adică ţara unde ei lucrează să contribuie la formarea pensiilor aici”, a mai spus Liliana Palihovici. Preşedintele Centrului Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC), Cezar Gavriliuc, a subliniat că obiectivul copiilor din grupul de monitorizare este să sensibilizeze autorităţile publice despre faptul că şi copii au drepturi, au opinia lor şi este important să fie consultaţi atunci când se i-au anumite decizii care îi vizează. Cei 25 de copii din Grupul de Lucru pentru Monitorizarea Drepturilor Copilului în Moldova au participat la al 11-a atelier, unde au prezentat constatările şi observaţiile lor cu privire la respectarea şi încălcările drepturilor copilului. Grupul a fost creat în iulie 2008, de către CIDDC .