Miercuri au loc consultări publice privind organizarea parcărilor în Chișinău

Proiectul Regulamentului cu privire la organizarea și funcționarea parcărilor și parcajelor în municipiul Chișinău va fi supus miercuri consultărilor publice, transmite IPN.

Potrivit șefului Direcției generale mobilitate urbană, Vitalie Mihalache, proiectul de regulament oferă posibilitatea, prioritar, de a putea aplica taxa de parcare pe oră, cu introducerea ulterioară a abonamentelor, în funcție de necesitățile și posibilitățile posesorilor de autoturisme.

Regulamentul nu vizează parcările de reședință. Acestea vor fi reglementate la o etapă ulterioară a procesului.

La consultări sunt așteptați reprezentanți ai mediului de afaceri, ai societății civile, ai sindicatelor și patronatelor. De asemenea, reprezentanți ai autorităților publice,  experți și specialiști în domeniu, dar și alte persoane interesate.

Propunerile și recomandările pe marginea proiectului de Regulament pot fi expediate astăzi, până la ora 16.00, pe adresa de e-mail: sergiu.popovici@pmc.md, la numărul de telefon: 022 20-46-74 sau pe adresa Direcției – strada Serghei Lazo nr.18, bir.119.

Proiectul Regulamentului cu privire la organizarea și funcționarea parcărilor publice din municipiul Chișinău, proiectul de decizie și nota informativă sunt disponibile pe paginile web: www.chisinau.md și www.mobilitatechisinau.md sau la sediul Direcției generale mobilitate urbană.

Consultările publice se vor desfășura în incinta sălii de ședințe a Preturii Sectorului Centru (str. Bulgară, 43), începând cu ora 14.00.

După etapa consultărilor, proiectul de regulament va fi definitivat și înaintat spre aprobare Consiliului municipal Chișinău.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE