Inițiativa legislativă pentru reducerea salariilor deputaților, după ce acestea au fost majorate la începutul anului, nu poate trece dacă nu are avizul pozitiv al Guvernului. Aceasta pentru că modificări la bugetul de stat se fac doar cu avizul executivului. Precizările în cauză au fost făcute pentru IPN de către vicepreședintele fracțiunii Partidului Democrat în Parlament, Vladimir Cebotari, în contextul declarațiilor premierului Ion Chicu, care a spus că nu va susține un proiect de micșorare a salariilor deputaților.
Vladimir Cebotari, care este și autorul amendamentului la Legea bugetului care a dus la majorarea salariilor deputaților cu circa patru mii de lei, a menționat că pentru PDM a fost important „să echilibreze acea rețea în baza căreia se calculează salariile”.
„Și dacă e vorba ca să fie reduse salariile deputaților, noi nu suntem principiali pentru o mărime „x”, noi suntem principiali pe modul în care se face și ierarhia lor. De aceea, dacă scădem salariile deputaților, trebuie să păstrăm corectitudinea acelei ierarhii și trebuie să mergem și la alte poziții de demnitate publică și să intervenim”, a declarat Vladimir Cebotari. Deputatul mai spune că, în sensul cifrelor, mai puțin contează pentru ei cum va evolua situația. E importantă doar păstrarea corectitudinii ierarhice.
Contactat de IPN, deputatul PSRM Vasile Bolea a declarat că poate comenta doar pozițiile oficiale ale Guvernului, prezentate în document, și crede că într-un final Guvernul va da un aviz pozitiv. „Premierul a văzut proiectul de lege? Ce prevede el anume și care ar fi mecanismul? Haideți să nu facem speculații pe temele date. Va veni proiectul de lege care presupune ideea principală micșorarea salariilor deputaților. În proiectul de lege va fi expus mecanismul și atunci vom aștepta și avizul Guvernului. Poate până atunci va fi examinat minuțios și Guvernul va da un aviz pozitiv”, a declarat Vasile Bolea. La această etapă, deputatul socialist nu a putut spune dacă PSRM a înaintat sau nu proiectul în Parlament.
Igor Grosu, președintele Fracțiunii PAS, Blocul ACUM, a declarat pentru IPN că majorarea salariilor deputaților vorbește despre „ipocrizia” Guvernului care, împreună cu „prietenii lui”, au băgat pe ascuns acest amendament, în prima și a doua lectură în Legea bugetului. „Cred că e un joc, o ipocrizie. Dodon le-ar fi spus: „Mergeți repede cu un amendament să micșorați salariul” și tot el i-a spus lui Chicu: „Ai grijă nu da curs acestei solicitări””, a spus Igor Grosu. Deputatul a menționat că va aștepta ca socialiști să înregistreze proiectul la Parlament și va aștepta decizia finală a Guvernului. „Noi o să le reamintim de fiecare dată de subiectul acesta și o să cerem să fie consecvenți, plus, o să le explicăm cetățenilor care e adevărata față a socialiștilor. Mingea e pe terenul lor, a socialiștilor și a Guvernului lui Dodon, acolo e”, a mai spus parlamentarul.
În context, Igor Grosu, consideră că ar fi foarte binevenit să se discute și despre cheltuielile lui Igor Dodon. „Ne costă cam scump acest președinte. Dacă tot se merge cu asemenea amendament, să se meargă la pachet și cu reducerea cheltuielilor și pentru președinție”, a spus acesta.
Mai mulți deputații ai PAS Blocul ACUM au anunțat că salariile parlamentarilor au fost majorate cu aproximativ patru mii de lei, ca urmare a votării unui amendament în acest sens la Legea bugetului 2020. Autorul proiectului fiind democratul Vladimir Cebotari. Ulterior, deputații PSRM au anunțat că vin cu o inițiativă legislativă cu privire la anularea majorării salariilor deputaților sau mai exact, la revenirea la vechile salarii.
După majorare, parlamentarii ridică lefuri de aproape 18 mii de lei.