Microfonul şi foaia albă au fost şi sunt doi dintre puţinii duşmani în viaţa radiojurnalistului Gheorghe Danu, ex-director al Radio Moldova, Om Emerit al Culturii. El a făcut confesiuni în acest sens într-o emisiune radio a postului public, realizată cu ocazia aniversării a 70-a, citată de Info-Prim Neo.

„Al doilea meu duşman este foaia albă. Osteneam şi mă chinuiam în faţa ei de nu vă puteţi imagina. O compunere, o scrisoare, la examene, oricând mă întâlneam cu această foaie, încercam şi infernul, adică chinul primului gând, primei fraze. Dar dacă începeam, mergea totul ca pe unt, uşor şi frumos. Cel de-al treilea duşman al meu – microfonul. Toţi cei 25 de ani ai mei de radio am avut acest trac al microfonului. Şi-l mai am şi astăzi, chiar acum, când discutăm. (Din cauza responsabilităţii? - întrebarea prezentatorului radio) Nu ştiu. M-aţi invitat. Am zis că vin. Că intru în studio şi nu-i dau nici o atenţie, dar … iată, l-am reîntâlnit şi am emoţii. Vocea-mi tremură ca şi atunci, la 25 septembrie 1965, când am venit la radio, în calitate de corespondent”, mărturiseşte Gheorghe Danu.

Timp de 25 de ani, a parcurs toate treptele de creştere profesională, fiind directorul acestul post în anii 1989-1990, marcaţi de mari frământări politice şi sociale. „Am realizat toată gama de emisiuni care au fost la radio. Am început la redacţia agricolă. Operam cu multe cifre şi date. Redactam texte de felul câte hectare s-au arat, semănat, cultivat, adunat etc. Aveam şi nişte sfaturi pentru agricultori. Oricum, erau materiale din astea greoaie, plicticoase. Pe atunci sediul redacţiei agricole era în clădirea veche, unde este astăzi TV Moldova 1. Şi tot acolo, la etajul întâi, era redacţia pentru tineret Luceafărul. Şi ei făceau nişte emisiuni – bomboană. Cu discuţii, cu invitaţi, cu probleme, înregistrări cu oameni de cultură. Găsisem şi nişte prieteni acolo. Pe Petru Dudnic, poet plecat de tânăr dintre noi. Era un fel de Evtuşenko al Moldovei cu o alură deosebită, cu un fel al lui de-a scrie, de-a recita. Alexandru Mihailov, răposat şi el şi alţii mai tineri. M-am ambiţionat şi am vrut să fac şi eu ceea ce făceau ei.

Am elaborat conceptul emisiunii „Semănătorul”, o emisiune cu totul diferită de ceea ce se făcea până la ea. Apoi am trecut la cultură, la ştiinţă. Puţini erau dintre acei care scriau despre viaţa de partid. Deşi nu-mi era deloc uşor, eu am scris şi despre asta. Vreo 3 ani la rând am realizat emisiunea „Lumina”. Unica emisiune ateistă, unica emisiune pro şi contra Dumnezeu, atunci la Radio. Cu actori, dar şi cu invitaţi, cu savanţi. Primeam scrisori şi ascultătorii ne mulţumeau, fiindcă era unica emisiune în care le aminteam de Dumnezeu, deşi noi promovam prin intermediul ei ateismul. Cât ar fi de straniu, dar emisiunea aceasta avea cele mai multe scrisori, pentru că, probabil, aducea un strop de lumină şi credinţă în sufletul neamului nostru atât de tare şi de atâtea ori lovit. Am realizat şi „Microfonul cu ghimpi”. N-au fost emisiuni pe care nu le-aşi fi putut realiza. Desigur – unele mai bine, altele mai rău. Asta e. Chiar şi „Radioclubul femeilor”, spune Gheorghe Danu.

Gheorghe Danu a devenit redactor-şef în perioada pe care o numeşte „perioada dezgheţului”. „Tocmai intram în perioada dezgheţului. Atunci, împreună cu Alexandru Dorogan, Ion Bunduchi (care era la Redacţia Tineret, dar care făcea parte din nucleul nostru) am conceput „Unda Dimineţii”. Apropo, am ţinut foarte mult la emisiunea asta. Pentru că era un botez de responsabilitate şi un surplus de entuziasm. Programul era de la 6.00 la 9.00. Se muncea până la 24.00. Unii dormeau în radio. Au fost şi dintre acei care n-au rezistat. Care au cedat. Radiodifuziunea în perioada ceea era numită de către jurnaliştii dinafară „cimitirul talentelor nerealizate”. Radioul are o forţă atractivă foarte mare. Pentru unii el a fost o mlaştină. Pentru alţii – o stâncă, o pistă. Unii respirau cu aerul de pe stâncă, alţii se înglodau şi se înecau. Mulţi au părăsit radioul pentru că nu s-au regăsit aici, nu s-au realizat. Era foarte greu, dar trebuia să ai şi caracter. Eu am fost magnetizat de acest miracol şi m-am regăsit aici. Eu şi acum mă mai trezesc noaptea şi mă întreb dacă am prezentat sau nu emisiunea. După 20 de ani de când nu mai activez aici”, spune Gheorghe Danu.

El crede că a ajuns director la Radio Moldova şi prin voinţa destinului, dar şi pentru că şi-a dorit să ajungă în această postură. „Probabil, parte prin voinţa destinului. Evident că mi-am şi dorit, pentru că eram conştient de faptul că din această funcţie puteam face mult mai multe lucruri. Întâi de toate pentru Radio. M-am gândit întotdeauna la Radiou ca la o structură care conţine muzică, literatură, informaţie, divertisment. Asta mi-am dorit. Visam la un Radio care să cutremure lumea. Şi parcă am făcut câte ceva, cel puţin atunci când l-am părăsit avea un impact colosal”, afirmă Gheorghe Danu.

Ex-directorului Radio Moldova crede că, actualmente, postul a redus din impact. „Răbufnirea noastră a fost alta. Spre mai multă libertate. Cu mai multă implicare în viaţă. Entuziasm. Blazonul trebuie să rămână Radio Moldova. Trebuie să fie autoritate, căci celelalte sunt ca şi alternative. Noi, acei care am lucrat cu 95 de ruble zeci de ani, niciodată nu-mi puneam problema că eu fac în conformitate cu ceea ce mi se plăteşte. Eu dacă vreau să fac ceva, iau microfonul în mână şi spun: eu vreau să fac aşa. Patrimoniul Radio Moldova este foarte bogat. Păcat să nu fie valorificat. Am impresia că atunci cei de sus, deşi ne mai dădeau şi peste mîini, erau mai deschişi spre Radio şi TV. Acuma, am impresia că nu mai au nevoie de ele”, afirmă Gheorghe Danu. Personalitate radio recunoscută, Gheorghe Danu, are criterii înalte pentru ceea ce înseamnă a fi o Personalitate de Radio: „Asta înseamnă să fii ca un Ilie Stratulat (regizor artistic la Radio Moldova – n.r.). Să mori aici, lângă pupitru. Un Alexandru Dorogan (actualul director Radio Moldova – n.r.) – să nu te vezi din hârţoage sau un altcineva bolnav, nebun de radio. Radioul e o stare de spirit. E o magie.”.

Pe ex-directorul Radio Moldova îl leagă relaţii sufleteşti de mulţi dintre foştii colegi şi amintiri luminoase despre prietenii cu care a „salahorit” la Radio. „N-aşi fi sincer, dacă aşi spune că-mi amintesc chiar des-des de toţi, dar într-un fel îi urmăresc. Valeriu Vasilică, Petrică Grozavu, Arcadie Gherasim. Mă bucur pentru ei. Chiar dacă au plecat de aici, oricum, n-au coborât ştacheta. Au fost şi alte modele. Vasile Romanciuc, Efim Tarlapan, dar ei erau mai mult scriitori decât redactori radio. Sau Aurel Scobioală. Tot pe la noi a trecut. Drept că-i venea pe suflet „Microfonul cu ghimpi”. Prietenii mei, cu regret, s-au trecut aproape toţi din viaţă. Un Andrei Matcovschi. Un Ştefan Casian...”.

În această viaţă Gheorghe Danu se consideră un om norocos: „Eu în genere mă consider un norocos. Nu am avut duşmani, decât cei 3 pe care i-am numit: câinele, foaia albă şi microfonul. N-am avut duşmani printre oameni. Eu cu toţi oamenii m-am împăcat. Eu cred că viaţa m-a învăţat câteva lucruri pe care n-o să le pot uita niciodată. A nu face rău – iată esenţa vieţii. Eu cred că astea: bunătatea, prietenia, toleranţa”, crede Gheorghe Danu, ex-director al Radio Moldova, Om Emerit al Culturii la 70 de ani de la naştere..