Micii producători pot accesa granturi de până la 500 mii de lei într-un program de stat

Micii producători vor putea accesa granturi de până la 500 de mii de lei într-un program aprobat miercuri de Guvern. Este vorba despre întreprinderile cu o cifră de afaceri anuală de până la 5 milioane de lei și cu până la 9 angajați, care vor putea accesa finanțare nerambursabilă de cel mult 70% din valoarea proiectului investițional, dar nu mai mult de 500 de mii de lei. Contribuția beneficiarului va constitui minim 30% din suma proiectului, transmite IPN.

Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării precizează că la program pot participa micii producători ce activează de cel puțin 12 luni. De asemenea, sunt eligibile persoanele fizice care abia planifică înființarea unei afaceri, dacă pot demonstra activitatea pentru ultimul an și se înregistrează ca entitate antreprenorială în termen de o lună de la data aprobării proiectelor.

Suportul financiar se va acorda sub formă de finanțare nerambursabilă. Din contul granturilor, antreprenorii vor putea cumpăra utilaje și echipamente, materii prime și materiale de construcții necesare pentru dotarea și amenajarea spațiului de producere, francize, soluții de digitalizare și servicii de dezvoltare a afacerii. Pe lângă componenta de finanțare, programul mai prevede activități de informare, promovare, monitorizare și evaluare.

Programul de sprijin al micilor producători țintește să finanțeze cel puțin 100 de întreprinderi. Un alt scop este ca cel puțin 50% din beneficiari să înregistreze creșteri ale venitului din vânzări cu minim 10% anual. Cel puțin 30 de întreprinderi finanțate urmează să fie gestionate de către femei. De asemenea, cel puțin 10% din companiile finanțate vor aplica elemente inovative și de dezvoltare durabilă. Încă o țintă este creșterea volumului de investiții în economia națională, cu circa 73 de milioane de lei către anul 2027.

Programul a fost elaborat de către MDED și Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, care este și instituția responsabilă de realizarea programului și elaborarea manualul operațional pentru implementare, precum și un ghid pentru întreprinzători.

Programul va fi lansat în trimestrul III al anului curent și implementat timp de 36 de luni, bugetul estimativ fiind de 20 de milioane de lei anual.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.