MF precizează sursele de acoperire a datoriilor istorice ale instituţiilor bugetare

Datoriile creditoare ale instituţiilor bugetare din anii precedenţi urmează a fi achitate din contul şi în limitele mijloacelor aprobate pe anul bugetar în curs, transmite Info-Prim Neo cu referire la proiectul modificărilor şi completărilor în actele legislative aferente politicii fiscale şi vamale pe 2013, publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor (MF). Potrivit proiectului, achiziţionarea de mărfuri, lucrări şi servicii urmează să se efectueze numai în limita alocaţiilor repartizate instituţiilor respective, reduse cu suma datoriilor acestora existente la sfârşitul anului bugetar precedent. În scopul fortificării responsabilităţii executorilor de buget, se propune aplicarea sancţiunii persoanelor cu funcţii de răspundere responsabile de acumularea datoriilor creditoare cu termenul de achitare expirat. Completările la Codul Contravenţional prevăd amenzi între 50 şi 300 de unităţi convenţionale aplicate persoanelor de răspundere pentru efectuarea achiziţiilor de mărfuri, servicii şi lucrări în cazul sumelor ce depăşesc limitele anuale de cheltuielile prevăzute, dar şi pentru neînregistrarea contractelor de achiziţii la Trezoreria de stat sau la subdiviziunile acesteia. Potrivit Ministerului Finanţelor, datoriile creditoare ale instituţiilor bugetare la sfârşitul anului 2010 au constituit 147 mln lei. La finele lui 2011 datoriile faţă de bugetul de stat s-au micşorat până 18,6 mln lei, iar cele faţă de bugetele autorităţilor publice locale au crescut cu 32 mln lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.